27.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 10, 2026

GRAV: Un băiețel de 6 ani a dispărut de la școală și a fost găsit speriat, pe Centura Bistriței

Grav incident ieri la Școala Generală nr. 1 din Bistrița, unde un copil de 6 ani, din clasa 0 a dispărut de la școală. Acesta a fost găsit pe Centura Bistriței, în zona Dedeman, întâmplător, de o prietenă a familiei. Pedepsit de învățătoare, copilul ar fi pornit în căutarea tatălui său.

Incidentul s-a petrecut ieri, la Școala Generală nr. 1 din Bistrița. Un copil de 6 ani din clasa 0 a dispărut din curtea școlii, după ce ar fi fost pedepsit de învățătoare, care l-ar fi trimis să se joace singur.

Potrivit tatălui copilului, acesta a trecut pe lângă paznicul școlii, a ieșit din curte și a plecat spre casă. Ajuns acolo a constatat că tatăl său nu e acasă, s-a speriat și a plecat spre locuința bunicilor săi.

A fost găsit în jurul orei 14:00, în zona Dedeman, întâmplător, de o prietenă a familiei. Băiețelul era speriat și plângea.

„Am primit un telefon de la o cunoștință în jurul orei 14:00 spunându-mi că l-au găsit pe Ayan în proximitatea spălătoriei auto „Car Wash” de pe drumul Sigmirului…copilul era plin de lacrimi și speriat. Din câte am înțeles de la băiețel, el ar fi fost oarecum pedepsit de către învățătoare, care a spus că era mai obraznic/neastâmpărat și l-a trimis să se joace singur…un lucru care consider că este neadecvat pentru o învățătoare, rolul ei fiind să educe/învețe/explice copiilor ce este rău și bine. El s-a speriat și știind că tatăl lui stă la câteva minute distanță a încercat să ajungă la el. Acasă la tatăl lui nefiind nimeni, s-a panicat și singurul drum care îl mai știa era spre bunica lui, care stă în zona Rompetrol, pe strada Jupiter”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, tatăl copilului.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: