11.6 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Cum se apără Școala Generală nr. 1 după incidentul grav de ieri, când un copil a dispărut din curte:

Ieri, un copil de 6 ani a fost găsit în zona Dedeman, întâmplător, de un cunoscut al părinților săi. Acesta plecase de la Școala Generală nr. 1, deși unitatea de învățământ are doi paznici. În urma incidentului, paznicul care nu l-ar fi văzut pe băiețel când a ieșit pe poarta școlii, a fost schimbat.

Incidentul s-a petrecut ieri, după prânz. Un copil de 6 ani a fost găsit în zona Dedeman, de un cunoscut al părinților săi. Se pare că acesta plecase singur de la școală, inițial la casa tatălui său care stă aproape de unitatea de învățământ, iar apoi, când a constatat că nu e nimeni acasă, a plecat spre locuința bunicilor săi, în zona Dedeman.

Mai multe despre ce spune tatăl copilului despre incident puteți citi mai jos:

GRAV: Un băiețel de 6 ani a dispărut de la școală și a fost găsit speriat, pe Centura Bistriței

Directoarea Școlii Generale nr. 1, Anca Mihaiu spune că băiețelul se afla în curtea școlii alături de învățătoare și ceilalți colegi și tocmai s-au întors de la masă. Învățătoarea a început să îi numere pe copii pentru a urca în clasă și a constatat că lipsește un băiețel.

Potrivit directoarei școlii, băiatul s-a departat de colegii săi și a ieșit din curtea școlii, fără a fi observat de paznic.

Imediat cadrele didactice alături de femeia de serviciu și paznici au început să îl caute pe băiat prin clădirile școlii și prin curte. Jumătate de oră mai târziu, directoarea a fost sunată de tatăl copilului, care i-a spus că l-a găsit.

„Copilul a plecat de lângă colegii săi, în timp ce doamna învățătoare îi organiza să intre în școală. Când și-a dat seama că lipsește am început cu toții să îl căutăm în școală, învățători, femei de serviciu, cine a fost disponibil atunci. Domnul gardian a spus că nu l-ar fi observat când a ieșit din curte”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Anca Mihaiu.

Ulterior incidentului, conducerea școlii a luat legătura cu firma de pază care asigură garadienii la școalii. Reprezentanții firmei au luat decizia de a-l schimba cu un alt paznic, care a început activitatea de astăzi.

 „La școală avem doi gardieni. Domnul respectiv e din toamnă și nu am avut niciodată nicio problemă cu dânsul. După incident am sunat la firma de pază cu care avem contract, iar domnul gardian a fost dat afară de la acest punct de lucru”, a mai spus Anca Mihaiu, pentru Bistrițeanul.ro

 

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.