14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Groomeri din întreaga țară au venit la Bistrița, la primul seminar de grooming organizat de Denisa Sârbu – Fluffy Pro Pet

Bistrița a fost gazda primei ediții de seminarii de Grooming, adică un coafor canin popular în Vest și Asia. Seminariile au avut loc la Hotel Select timp de două zile, în 13 și 14 august.

Alături de Asociația de Grooming din România și Fluffy Pro Pet, mai mulți groomeri din întreaga țară s-au adunat la Hotel Select pentru a participa la patru seminarii de grooming pentru trei rase canine: bichon, poodle și pomeranian.

În România, această practică încă nu este foarte populară, stăpânii de animale preferând să își tundă singuri câinii sau să nu îi tundă. Pentru cei care vor să își răsfețe animalele și să le îngrijească corect, în schimb, există grooming-ul.

În cele două zile, cursanții, sub îndrumarea instructorilor profesioniști au tuns modele de câine și căței.

În ultima zi, duminică, toate tehnicile învățate au fost aplicate pe bichoni, pomeranieni și un poodle, iar bistrițeanca Denisa Sârbu (organizator al evenimentului) a prezentat rezumatul celor două zile de schimb de experiențe și socializare.

Chiar dacă groomingul nu este foarte popular în România, există saloane care cunosc această tehnică și chiar competiții pentru așa ceva.

Denisa Sârbu are la Bistrița un astfel de salon și e prezentă mereu în concursurile naționale sau internaționale de grooming, competiții și training-uri pentru specializarea tehnicilor.

„În România nu avem foarte multe locuri din care să înveți grooming. Spre exemplu, eu am urmat cursurile în Asia, unde e mai popular. Este destul de costisitor, dar în final merită să vezi animăluțele fericite.

Exemplarele pe care le vedeți aici sunt atât de cuminți pentru că sunt „antrenate” de mici în salon. Nu au nevoie de traume și trebuie să se obișnuiască de mici cu acest mediu”, a spus Denisa.

Grooming se poate aplica atât pe câini cât și pe… pisici!
Felinele au nevoie de mai multă atenție și chiar discreție față de câini, chiar dacă tehnica de grooming este apropiată.

„Nu este nicio diferență, dar trebuie ca fiecare să aibă o cameră a lor, să nu fie stresate sau nervoase”, a spus Leonard, groomer experimentat și crescător de pitt bul și poodle.

Pentru fiecare zonă a blănii, groomerii folosesc diferite tehnici de tăiere sau diferite ustensile care la final vor prezenta stăpânului sau într-un concurs un animăluț tuns așa cum cer standardele rasei.

Mai multe informații despre Denisa și atelierul ei de grooming, găsiți aici:

Denisa Sârbu – îmblânzitoarea de câini și pisici, care stau cuminți la SPA -ul din Bistrița dedicat animalelor de companie

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.