16.4 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

HANDBAL: Gloria 2018 învinge Slatina și se menține pe podiumul clasamentului din ligă

Echipa Gloriei Bistrița de handbal a învins, astăzi, CSM Slatina, într-un meci greu disputat în deplasare. Gloria s-a chinuit 50 de minute cu echipa aflată în zona lanternei, dar care a dat un exemplu clar de dedicare și handbal profesionist.

Slatina a dat un exemplu Gloriei, așa cum o face de mult timp în Liga Florilor. Victorina Bora, antrenoarea slătinencelor, este singurul antrenor femeie din Liga Florilor MOL. Echipa are în componență jucătoare tinere, valoroase, crescute și închegate într-un mediu propice handbalului.

Chiar dacă sala nu e ca cea de la Bistrița, nici măcar cât polivalenta veche, aici handbalul se joacă la cote mari. Nu departe de faptul că, în trecut, Gloria a luat câteva „bătăi” în sala din Slatina, tot de la această echipă tânără care și-a format un nucleu dur care se cunoaște bine în teren și care luptă până în ultimul minut.

Slatina a rezistat 50 de minute cu Gloria, care, în minutul 50, a reușit să forțeze și să puncteze în favoarea sa. Chiar dacă atacul și apărarea au funcționat, Slatina i-a suflat în ceafă permanent și a revenit cu golul egalizator încă din primul minut. Ba chiar a avut momente în care a trecut peste scorul Gloriei cu două goluri.

Meciul nu a fost unul spectaculos, însă este confirmată poziția de pe podium a Gloriei până la întâlnirea cu Dunărea Brăila de la finalul lunii, iar Slatina își confirmă de „lider” de la mijlocul clasamentului.

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 27-22 CSM Slatina (pauză 14-14)

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: