11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO: Zeci de profesori pensionari din Feldru, Nepos și Năsăud s-au trezit cu o surpriză la poartă

„A fost o zi teribil de emoționantă și încărcată…” Zeci de profesori și învățători pensionari din Feldru, Nepos și Năsăud au fost surprinși zilele trecute de voluntarii Asociației „Fă Rai din ce ai – Feldru”.

40 de profesori pensionari din Feldru, Năsăud sau Nepos s-au trezit cu voluntarii Asociației „Fă Rai din ce ai – Feldru” la poartă.

S-a întâmplat zilele trecute, când profesorii pensionari au primit flori și ciocolată, chiar de Ziua Educației. A fost vorba despre un proiect inedit, pus la cale cu sprijinul florăriei Diadar Boutique și al Liceului Tehnologic Feldru. 

Ioana Sângeorzan este profesoară de Franceză și Germană la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, dar locuiește în Feldru. A fost una dintre voluntarele care a bătut străzile în lung și-n lat, oferind, în ziua sa liberă, flori și ciocolată profesorilor pensionari.

Eu locuiesc în Feldru. Avem aici o mică asociație compusă din mai multe mămici, dar și cadre didactice. Între acestea, multe predau la Liceul Tehnologic Feldru. De aceea am făcut această acțiune în parteneriat cu liceul de aici.

Ne-am gândit să-i facem fericiți pur și simplu pe foștii noștri profesori pensionari”, ne-a povestit profesoara Ioana Sângeorzan.

Totul a pornit de la fosta ei dirigintă, pe care a întâlnit-o de câteva ori. „De fiecare dată îmi spunea – Ah, ce mă bucur că ai trecut pe la mine! Ceilalți copii ce mai fac? Ce mi-ar plăcea să mai vină, să ne mai aducem aminte de vremurile de demult…

„Mi-am spus că ar fi minunat și oportun să-i sărbătorim de Ziua Educației.

Într-o săptămână ne-am mobilizat, ne-am organizat și chiar am reușit să vizităm aproape 40 de profesori. Cumva am avut noroc pentru că au fost și perechi – soț și soție, amândoi profesori sau învățători. Aici a fost un pic mai simplu. Două dintre colegele mele au ajuns până la Năsăud, pentru că foștii profesori erau din Năsăud și veneau să predea la Feldru.

A fost un mic efort din partea noastră, într-adevăr. La sat lumea nu este neapărat obișnuită să se implice în acțiuni de acest fel. Dar mulți dintre elevii care și-au îndrăgit profesorii ne-au scris în privat. Am încercat să transmitem fiecăruia mesajul respectiv. Am avut și un mesaj audio de la un fost elev care acum este preot la Cluj…

O zi teribil de emoționantă și încărcată. Fiind și cadru didactic, m-am bucurat doar citindu-le bucuria în ochi.

Pentru că și eu mă bucur atât de mult când îmi întâlnesc foști elevi care mă întreabă – doamna profesoară vă mai amintiți de cutare întâmplare…?

Cu atât mai mult s-au bucurat profesorii pensionari… Ne-au mărturisit, mulți dintre ei, că e prima oară când cineva îi vizitează cu un asemenea mesaj…

Fiind atât de mulți profesori de vizitat, ne-am propus inițial să stăm la ei doar cinci minute. Să nici nu dăm buzna în intimitatea lor. A fost cu adevărat o surpriză, nu i-am anunțat că venim în vizită, și fiind și pensionari, ne-a fost teamă să nu se simtă inconfortabil că venim neanunțați. I-am sunat chiar atunci când am sosit la ei, și i-am rugat să iasă câteva minute afară. Toți ne-au poftit înăuntru. Se vedea că atâta își doresc să ne povestească, să afle ce mai facem…”, ne-a mărturisit Ioan Sângeorzan.

Foto / Video @ AsociațiaFă Rai din ce ai – Feldru

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumoasă acțiunea, cred că a fost o mare bucurie pentru toți foștii profesori și învățători pe care i-ați vizitat ! Bravo, celor care au avut această inițiativă !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.