18.2 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

HANDBAL: Gloria pierde la Baia Mare, iar locul pe podium se clatină

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut în deplasarea de la Baia Mare, meci disputat astăzi, de la ora 11:00, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”. Cele trei puncte erau vitale pentru păstrarea poziției secunde în clasamentul Ligii Florilor MOL.

După un parcurs foarte bun, echipa antrenată de Horațiu Pașca a întâmpinat un adversar pe care nu poziția în Clasament, ci jocul îl recomandă: Minaur Baia Mare. Bistrița nu a avut drept de apel în partidă, problemele apărând din prima repriză, când ceva nu a funcționat și fiecare a încercat să ia acțiunile pe cont propriu.

Lipsa Ninei Zulic din partidă s-a simțit încă de la început. Coordonatorul de joc s-a accidentat în meciul contra SCM Craiova și a lipsit de pe teren, lipsa sa fiind vizibilă la fiecare fază.

Jocul a fost lent și plin de greșeli individuale pe care arbitrii din partidă le-au taxat. Morena de Araujo a primit cartonașul roșu după 3 eliminări, Marcu a fost eliminată la un minut după ce a fost introdusă în teren, Bazaliu a încercat să scoată eliminare, dar arbitrajul a acuzat-o de simulare, iar lista cu greșeli poate continua.

Chiar dacă încă de la început a fost o luptă de urmărire, Gloria nu a reușit egalarea nici în ultimele secunde, iar rezultatul este unul negativ după o serie lungă de meciuri bune și cu un rezultat pe urma așteptărilor.

Am putea spune că pur și simplu nu a fost ziua Gloriei astăzi, iar înfrângerea să fie pusă pe fondul oboselii. Dumanska, Laslo și Bazaliu, handbalistele care au fost selecționate la națională, nu au confirmat, pentru Arruda a fost prima partidă în care nu a reușit să își confirme locul în poartă, Chintoan, Seraficeanu și Posavec nu au avut cea mai bună zi.

Cu 40 de puncte, 3 înfrângeri și 14 victorii, Bistrița poate cădea repede de pe locul 2 pe care îl ocupă și de care s-a bucurat, pare, prea mult. Rapidul joacă în etapa 17 o partidă cu Târgu Jiu, iar la victorie va urca de pe 3 pe locul 2, cel ocupat de Gloria Bistrița.

La pauză, Minaur Baia Mare conducea la 5 goluri, 19-14. Într-un final, echipa din Maramureș învinge cu 31-30.

CS Minaur Baia Mare: Cazanga – 6 goluri, Vujovic – 5, Tănăsie – 5, Popa – 4, Ujkic – 3, Popescu – 3, Borș – 2, Kerekes – 1, Tudor – 1, Cavlovic – 1
Portari: Enache 2/6 33 %/Pandzic 7/31 23 %/Ugran 0/2 0%
 CS Gloria 2018 BN: Cristina Laslo – 11 goluri, Posavec – 5, Căprar – 4, Bazaliu – 3, Seraficeanu – 3, De Arraujo – 1, Pristavita – 1, Chintoan – 1, Terec – 1
Portari: Dumanska 2/17 12 %/De Arruda 6/22 27 %

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: