21 C
Bistrița
joi, august 27, 2026

HANDBAL: Meci bun făcut acasă de Gloria, cu Slatina. Măzăreanu și „trupa veche”, în formă maximă

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat meciul jucat acasă, în Sala Polivalentă din Bistrița, împotriva echipei CSM Slatina. Partida a fost controlată în totalitate de bistrițence.

Bistrița s-a distanțat rapid la scor de Slatina încă din primele minute. Atât ratările cât și forma bună a portarului Ana Maria Măzăreanu au făcut ca fetele de la Gloria să aibe mai puține emoții și să se prezinte într-o formă extrem de bună în partidă.

Ce-i drept, nu au avut un adversar de temut, CSM Slatina fiind o echipă tânără și ambițioasă, cu un concept de handbal modern și care, de mult timp, se menține în ligă cu dificultate.

Elisei, Rodriguez, Dincă și formația au făcut legea pe teren. Puține greșeli tehnice și un atac în viteză, aici fiind vorba despre mâna tehnicianului Horațiu Pașca.

Gloria a terminat prima repriză cu o diferență de scor mare, respectiv 19-10, înscriind aproape atâtea goluri în 30 de minute câte a înscris la Brăila, în etapa precedentă, unde a pierdut dramatic.

În a doua repriză, bistrițencele au urmat același parcurs. Pașca a mai schimbat jucătoarele între ele și a jucat-o din nou pe Maria Țanc, o tânără ce încă dă speranță handbalului românesc.

În final, scorul de pe tabelă arăta 34-25 în favoarea formațiunii bistrițene.

Nu au părut dezamăgite de eșecul din etapa precedentă, ba din contră. S-au mobilizat și au câștigat alte trei puncte, importante pentru ceșterea în clasament. Gloria se situează pe locul 10 din Liga Florilor MOL, având același punctaj precum SCM Craiova.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Te rog R.P. nu mai manca,ce ai mancat cand erai mic,sfat prietenesc,stai in banca ta!!!!.Daca nu ai ce scrie,stai la soare cu un pahar,admira frumusetile care te înconjoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: