18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Handbalista Cristina Neagu, considerată cea mai bună din istorie, și-a luat rămas-bun de la bistrițeni

Retragerea Cristinei Neagu din handbal, a avut loc și în fața suporterilor Gloriei. Legendara jucătoare a jucat, astăzi, pentru ultima dată în fața publicului bistrițean.

Considerată cea mai bună handbalistă din istorie, Cristina Neagu este singura sportivă care a câștigat de patru ori titlul de „Cea mai bună jucătoare de handbal din lume” în clasamentul IHF.

În decembrie 2023, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din echipa națională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia.

În septembrie 2024 a anunțat că sezonul 2024-2025 este ultimul pe terenul de handbal: „Sunt 25 de ani de carieră și 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase” a declarat Cristina Neagu în momentul în care și-a anunțat retragerea din handbal. Așa cum a fost omagiată în toate partidele jucate în această ediție de campionat, Neagu a primit și la Bistrița elogiile pe care le merita din partea publicului bistrițean.

Conducerea clubului CS Gloria 2018 B-N a pregătit și o surpiză pt Cristina Neagu la începutul meciului dintre CS Gloria 2018 B-N și CSM București, președintele consiliului de administrație al clubului, Ioan Mocanu i-a înmânat sportivei un buchet de flori, însoțit de o caricatură special realizată pentru ea. Directorul Gloriei, Eugen Cosma i-a oferit sportivei un “pașaport permanent în Poarta Transilvaniei”.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: