17.8 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

„Hrana regilor”, pusă pe masa bistrițenilor de o familie din Țigău. Cultivă peste 1000 de rădăcini de sparanghel

Au plecat în Germania pentru un trai mai bun, iar acolo s-au îndrăgostit de sparanghel. L-au adus acasă, inițial pentru ei. Apoi au dat vecinilor, iar acum bucură iubitorii de sparanghel cu varianta proaspătă sau murată a acestei legume minune, denumită și ”hrana regilor”.

Într-o gospodărie din Țigău crește ”hrana regilor”. Pe o suprafață de 10 arii, familia Szekely – Vereș se îngrijește de peste 1000 de rădăcini de sparanghel.

Soțul meu și cu niște prieteni au fost în Germania și acolo au început să consume sparanghelul și să le placă această legumă. Așa că s-au gândit să aducă și înapoi acasă. Astfel că acum aproximativ 15 ani, au adus acasă sparanghel și l-am plantat pentru noi. E o legumă foarte sănătoasă, foarte benefică mai ales pentru pacienții cu cancer. Așa că am decis să ne cultivăm pentru noi” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Szekely – Vereș Kinga Timea.

Doar că nu au putut ține sparanghelul doar pentru ei. Au dat prima dată apropiaților, iar apoi cererea a crescut.

”Inițial am consumat doar noi. Și le dădeam și familiei extinse, vecinilor. Apoi au început să crească solicitările. Lumea a fost deja prin străinătate, cunoaște această legumă, știe cum să o prepare, le place și atunci e clar că ar dori să consume tot mai multă. Tocmai de aceea au și început să crească comenzile” a povestit Kinga.

Dacă la început comenzile se făceau doar telefonic și cu livrare, acum, sparanghelul ajunge inclusiv la Piața Produs în Bistrița Năsăud.

Văzând cererea tot mai mare, am decis să extindem suprafața. Iar acum avem dublu ca suprafață cultivată și astfel putem onora și mai multe comenzi. Tocmai de aceea am venit și la Piața Produs în Bistrița Năsăud să vindem” a explicat bistrițeanca.

Producția de sparanghel e limitată ca și timp, așa că familia Szekely – Vereș s-a gândit cum să facă în așa fel încât această hrană a regilor să fie pe mesele doritorilor și extra sezon.

Timp de trei ani de zile îngrijești planta, ca să crească, și abia apoi se poate consuma. Dar ca și perioadă, sparanghelul e disponibil doar în perioada aprilie – mai, poate și până la jumătate alunii iunie. Depinde foarte mult de temperaturi.

În aceste condiții, ne-am tot gândit ce să facem ca să putem oferi sparanghel și extra-sezon. Așa s-a născut ideea de sparanghel murat. Nu punem conservanți, doar condimente. Și se păstrează foarte bine! Astfel avem sparanghel pentru tot anul. Așa am reușit să ajungem și la Toamna Bistrițesană, deoarece evenimentul e extra-sezon. Dar fiind sparanghelul murat, îl putem oferi celor cărora iubesc această legumă” a mai spus Kinga.

Toată familia e implicată în această afacere. Kinga, soțul ei și cele două fete își știu foarte bine rolurile, fiecare. Se ocupă de plantație după ce termină cu lucrul și școala, dar e o afacere care le aduce sănătate și satisfacție sufletească.

”La noi în Țigău sunt trei plantații de sparanghel: la noi, la cumnatul și la încă un băiat. Nu știu dacă mai este undeva în județul nostru. În celelealte județe mai sunt plantații. Dar cum spuneam, sparanghelul nu mai e o plantă necunoscută. Astfel că cererea e tot mai mare, deci e normal să apară. Noi, până pe la jumătatea lui iunie, mai suntem la Piața Produs în Bistrița Năsăud, în fiecare sâmbătă, cu sparanghel proaspăt sau murat. După ce se termină sezonul, vom vinde borcanele cu murătură până le finalizăm” a concluzionat Szekely – Vereș Kinga Timea.

Așadar, dacă doriți să aveți și voi pe masă „hrana regilor”, mergeți sâmbetele viitoare la Piața Produs în Bistrița – Năsăud, dați o fugă la Țigău sau sunați-o pe Kinga la numărul de telefon 0727574143.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.