25.5 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

Vaccinul împotriva HPV va fi GRATUIT până la 26 de ani!

Adolescenții și tinerii din România, cu vârste între 11 și 26 de ani, atât fete, cât și băieți, se vor putea vaccina gratuit împotriva HPV. Camera Deputaților a adoptat ieri un proiect de lege care propune extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 26 de ani. Până acum beneficiau cei cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani.

„Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă pe care am inițiat-o, alături de colegul meu Ovidiu Cîmpean și echipa PNL – un pas important în lupta pentru prevenția bolilor grave cauzate de HPV.

Urmează promulgarea legii de către Președintele României și publicarea acesteia în Monitorul Oficial„, spune într-o postare pe pagina sa de Facebook Nicoleta Pauliuc, senator PNL.

Astfel, vaccinarea gratuită împotriva HPV va fi extinsă până la vârsta de 26 de ani.

În prezent, prin intermediul Programului Național de Vaccinare, sunt vaccinați gratuit împotriva acestei infecții fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani.

România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei își pierd viața. Nu mai putem accepta această realitate!

Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul”, a precizat la rândul său Ovidiu Cîmpean.

HPV este cea mai comună infecție transmisă pe cale sexuală la nivel global, iar vaccinul împotriva HPV este considerat de specialiști singura modalitate eficientă de prevenție a cancerului de col uterin şi a bolilor asociate.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: