23.8 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

Primăria Bistrița a căzut la înțelegere cu lichidatorul Gloriei pentru cumpărarea stadionului

Municipalitatea a reușit să cadă la o înțelegere cu lichidatorul fostului club Gloria Bistrița, pentru cumpărarea stadionului „Jean Pădureanu”. Suma, care ajunge la 17,5 milioane de lei, ar urma să fie plătită în două tranșe. Odată cu stadionul, municipalitatea ar urma să cumpere și terenul de antrenament din apropiere.

În sfârșit, Primăria Bistrița reușește să cadă la înțelegere cu lichidatorul fostului club ACF Gloria 1922 Bistrița pentru achiziționarea stadionului „Jean Pădureanu”, din Parcul Municipal.

Se pare că suma pentru care s-a căzut de acord este de 12,5 milioane de lei. Municipalitatea a negociat și pentru terenul de antrenament din vecinătate, pentru care este dispusă să plătească încă 5 milioane de lei. În total, pentru cele două ar urma să se plătească 17,5 milioane de lei.

În primăvara acestui an, Consiliul Local al municipiului Bistrița a votat pentru împărțirea sumei plătite pentru stadion în două tranșe: o parte anul acesta și o parte anul viitor.
Astfel, anul acesta, dacă se va bate palma pentru tranzacție, Primăria Bistrița ar urma să plătească 12,3 milioane de lei, iar anul viitor încă 5,2 milioane de lei. Sumele provin din bugetul municipiului.

În pasul următor, lichidatorul judiciar al stadionului va face Adunarea Generală a Creditorilor, de al căror acord este nevoie pentru acceptarea ofertei, având în vedere că oferta Primăriei Bistrița este sub valoarea cerută de creditori inițial.

Primarul Gabriel Lazany are planuri mari cu stadionul „Jean Pădureanu”, unde pregătește o zonă de agrement, relaxare și sport pentru bistrițeni. Potrivit proiectului prezentat încă din campania electorală, parte din tribunele stadionului ar urma să fie păstrate, iar parte dărâmate.

Pista de alergare ar urma să fie și ea păstrată, iar partea dinspre parc deschisă, prin dărâmarea unei părți din tribune. Terenul de fotbal de pe stadion ar urma și el să fie păstrat, urmând să fie amenajată o scenă, care să găzduiască concerte. Tot acolo ar urma să fie amenajată și o zonă pentru skate și bike, dar și una pentru fitness în aer liber. În spatele stadionului va fi amenajată o zonă de promenadă, pe malul râului.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. De acord, proiect frumos, sper sa se faca!
    Dar NU de acord cu plata, de ce sa platim bani pentru cei ce l-au primit degeaba!?
    Unii se zice ca au murit saraci I!

  2. Oameni buni, jaf pe fata. Bistriteni, platiti atatia bani in contul lui H ….a si Primaria a dat gratuit in urma cu ceva ani stadionul. Acum il cumpara de la ,,urmasii ….. lui nea Jan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: