Surprizele continuă să apară, în situl arheologic – Castellum-ul de epocă romană de la Ilişua. Ansamblul monumental a fost inclus recent în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar o echipă a Complexului Muzeului Județean BN a dezvăluit detalii despre scheletului unui personaj de talie mică, înhumat probabil în secolul 18, într-un sicriu cu ținte…

Echipa Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud – compusă din Radu Zăgreanu (arheolog) și Andreea Ilieș (desenator) – a efectuat în iulie 2024 un diagnostic arheologic la situl arheologic – Castellum-ul de epocă romană de la Ilişua (cod RAN: 35303.01) comuna Uriu.

Situl arheologic face parte din clusterul de la Ilişua al Limesului Dacic. Ansamblul monumental a fost inclus recent în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Situat spre căpătul satului, pe partea estică a drumului județean DJ 171, acesta a fost descoperit și cercetat sumar de arheologul K. Torma, în a doua jumătate a secolului 19.

Are dimensiunile de circa 25 x 25 m, cronologia și funcționalitatea lui fiind, din păcate, neclare deocamdată.

Pe baza cercetărilor geofizice efectuate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei s-a putut identifica planimetria și dispunerea zidăriei acestuia.

S-a efectuat astfel o secțiune arheologică de 10 x 2 m pe latura estică. Cercetării muzeului din Bistrița au vrut să identifice și să verifice structura și gradul de conservare a zidului fortificației.

Cercetările au confirmat existența unui zid de piatră cu lățimea de circa 1 m.

Zidul a fost însă grav afectat de spolierea de material – încă din secolul 19, au explicat arheologii Muzeului Județean. Conform informațiilor păstrate, se pare că după dezvelirea zidului, localnicii au utilizat fragmente din el ca și material de construcție.

„Printre piesele identificate în săpătură au fost și o serie de artefacte din perioada respectivă: un clopotel, un cuțit sau monede austriece de tip Kreuzer (creițar) etc.

Stratigrafia de epocă romană este una nu foarte complexă. Se pare că există un singur nivel de locuire cert surprins, însă cu un bogat material arheologic. Aici s-au descoperit monede (circa 16), fibule, fragmente piese de echipament militar, ceramică, piese de fier și o cantitate importantă de oase de animal”, au transmis arheologii. 

Interiorul construcției a fost surprins doar pe o porțiune de câțiva metri. Nu s-au identificat urmele vreunei clădiri atât de apropiate de zidul de incintă.

Totuși – la mică distanță de zid – s-a conturat o platformă de piatră cu lungime de 2,2 m. Aceasta continuă spre latura nordică, însă – în acest stadiu al cercetărilor – nu a fost identificată funcționalitatea ei. 

„Spre surprinderea noastră – în capătul nordic al secțiunii trasate în profilul vestic la adâncimea de 1,6 m – s-a descoperit într-o groapă, un sicriu de lemn cu ținte.

În interior a fost găsit un schelet al unui personaj de talie mică, orientat spre sud-vest.

Defunctul nu prezenta nici o piesă de inventar care să ne ajute să-i determinăm povestea. Însă pe baza țintelor de bronz păstrate în lemnăria sicriului, bănuim că ar fi vorba despre o înhumare din secolul al XVIII-lea.

Nu excludem ca în perioada medievală fortificația romană să fi fost reutilizată ca și cimitir”, au explicat specialiștii.

Funcționalitatea clădirii în acest moment este dificil de enunțat.

Arheologii Muzeului din Bistrița presupun că ar fi vorba despre o fortificație cu rol militar, care a funcționat pentru o perioadă nu foarte îndelungată, pe cealaltă parte a văii Ilișua, la circa 1 km nord-vest de castrul roman de la Arcobara (Ilișua).

De aici se controla probabil drumul care urca spre zona de limes a provinciei unde se aflau turnurile de supraveghere și trecerea spre Țara Lăpușului și munții Țibleș.

Materialul arheologic descoperit se află în curs de conservare și restaurare, la Muzeul Județean din Bistrița.

Scheletul din sicriul de lemn urmează să fie analizat amănunțit, pentru a obține informații cât mai concludente privind perioada în care acesta a trăit.

„Sperăm ca în acest an să continuăm cercetările la acest obiectiv și să obținem informații noi despre funcționarea limes-ului roman din zona centrului de la Arcobara (Ilișua). Și, de ce nu, și despre lumea medievală care a gravitat în jurul acestui centru…”, au concluzionat arheologii.