14.8 C
Bistrița
sâmbătă, mai 2, 2026

Iluminatul festiv în Bistrița se aprinde în 30 noiembrie! Ioan Turc: Deschidem și Târgul de Crăciun

Primarul Ioan Turc a anunțat astăzi că beculețele se vor aprinde în Bistrița pe 30 noiembrie. Tot atunci se deschide și Târgul de Crăciun, iar cei mici vor avea parte de un spectacol.

Angajații DSP Bistrița lucrează de câteva zile la amplasarea luminițelor în oraș. În cadrul unei conferințe de presă, primarul Ioan Turc a explicat că iluminatul festiv va fi aprins în oraș pe 30 noiembrie.

În data de 30 noiembrie, la ora 18:00, vom avea deschiderea iluminatului festiv de sărbători. În ceea ce privește iluminatul festiv, a fost semnat contractul de închiriere pentru elementele care vor decora zona centrală a oraşului. Bineînţeles că vom decora şi celelalte zone din oraş. Vom decora şi localităţile aparţinătoare ale municipiului Bistrița, în aşa fel încât oamenii să simtă că sunt sărbători”, a declarat Ioan Turc.

După „apăsarea butonului”, cei mici, dar și cei mari, vor fi încântați de trupa Coloricii, alături de animatori ai Palatului Culturii.

Tot în 30 noiembrie se deschide și Târgul de Crăciun.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu doamna Elena Bărbos, președintele Asociației Produs în Bistrița-Năsăud, am agreat un format special pentru această ediţie a Târgului de Crăciun. Practic, vom avea o zonă în care oamenii vor putea consuma preparate şi băuturi. Dar și o zonă în care vor fi comercializate produse tradiţionale.

Fiecare căsuţă va avea o anumită temă. Vom avea și ateliere tematice pentru copii. Am discutat deja cu meşteşugarii, artizanii şi furnizorii de servicii”, a explicat Ioan Turc.

Acesta a subliniat faptul că prioritate vor avea, la Târg, producătorii locali din Bistrița și din județul Bistrița-Năsăud.

„Este o opţiune pe care o anunț cât se poate de ferm. Pentru zonele neacoperite, bineînţeles, vom găzdui şi producători din alte judeţe”, a explicat Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: