2.8 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

În ziua de Ajun ne bucurăm de un decor alb. Cum va fi vremea de Crăciun:

Dacă mâine, pe parcursul zilei, ne vom putea bucura de un decor alb, spre seară vremea va intra într-un proces de încălzire accentuată. În ziua de Crăciun, temperaturile maxime vor tinde spre 10°C în unele zone din județ, iar marți vom avea parte de o zi autentică de primăvară – anunță Mihai Bălan, de la ONG „Meteo.BN”.

Ziua de Ajun aduce condiții hibernale, în județul nostru, astfel, cel puțin până spre seară ne bucurăm de un decor alb. Va ninge temporar, pe spații extinse iar la deal şi la munte stratul de zăpadă va creşte constant.

Seara şi noaptea care va urma însă, vremea va intra într-un proces de încălzire accentuată, astfel până dimineață ploile se vor tranforma în lapovițe ṣi apoi ploi„, explică Mihai Bălan.

În ziua de Crăciun, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în sudul ṣi vestul județului, unde temperaturile maxime vor tinde spre 10°C.

Ploile pe spații extinse, din prima parte a zilei, se vor restrânge ca arie spre seară, dar până atunci, cantitățile vor depăṣi, local, 15-20 l/mp.

Se impune atenție deosebită pe şosele pentru că începând din seara de Ajun, riscul de polei şi ghețuş creşte în urma precipitațiilor lichide prognozate.

Marți, precipitațiile încetează, zărim soarele iar regimul termic va fi caracterizat de o vreme deosebit de caldă, cu maxime cuprinse între 7°C în zonele submontane şi 11°C la podiş, deci mai degrabă o zi autentică de primăvară„, mai spune acesta.

Sursă foto ONG „Meteo.BN”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: