12.3 C
Bistrița
marți, aprilie 16, 2024

Încă 7 case de tip familial pentru copiii orfani. Până la final de 2022 niciun copil din județ nu va mai crește în orfelinat

La finalul anului viitor toate orfelinatele din județ vor fi închise – spune Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Copiii instituționalizați vor crește în case de tip familial. În acest moment, se construiesc în județ 7 astfel de case, care vor găzdui 84 de copii.

Autoritățile județene și-au propus să închidă toate orfelinatele clasice din județ. Acestea au fost înlocuite, rând pe rând, cu case de tip familial. La finalul anului viitor, niciun copil instituționalizat nu va mai crește în orfelinat – afirmă președintele Consiliului Județean – Radu Moldovan.

Momentan se ridică 7 case de tip familial pentru ultimii 84 de copii care cresc în orfelinate. În Beclean se reabilitează o clădire care va găzdui un centru de zi dedicat tot copiilor instituționalizați. Acesta va fi gata în toamna acestui an.

„Aceste case de tip familial vor găzdui 12 copii fiecare și sunt amplasate în comunitate, pentru ca aceștia să fie integrați, dar și cât mai aproape de mijloacele de transport, să aibă un acces facil la școală, grădiniță și la servicii medicale. Un aspect important în alegerea copiilor pentru fiecare căsuță a fost menținerea împreună a fraţilor, relațiilor de prietenie create între copii/tineri, dar și apropierea față de unitatea de învățământ”, precizează președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

De construirea celor 7 case de tip familial, construirea unui centru de zi și reabilitarea unui alt centru se ocupă DGASPC BN. Proiectul a primit o finanțare europeană în valoare de aproape două milioane de euro.

  • În județ deja există 5 case de tip familial, în Bistrița, Năsăud și Teaca. Acestea au fost realizate în colaborare cu fundația Hope and Homes for Children România. Radu Moldovan asigură că până la finalul anului 2022 niciun copil nu va mai crește în orfelinat.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.