-1.7 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Încep lucrările pe Bulevardul Republicii! CUM se va circula:

De azi încep lucrările de reabilitare a Bulevardului Republicii. Pentru aceasta e nevoie ca mașinile să nu fie parcate în zonă, iar traficul va fi restricționat! AFLĂ cum se va circula:

Una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din oraș intră în reabilitare. Bulevardul Republicii va fi închis, parțial sau integral în următoarele zile, în funcție de lucrări.

Astfel, de azi, de la ora 17:00 și până mâine dimineață la ora 05:00, se execută lucrările de frezare a părții carosabile pe sensul de mers strada Gării – Piața Petru Rareș. În această perioadă traficul rutier pe sensul menționat va fi închis și semnalizat corespunzător.

Mâine, începând cu ora 17:00 și până în 6 septembrie, ora 05:00, se execută lucrările de frezare a părții carosabile pe sensul de mers Piața Petru Rareș – strada Gării. În această perioadă traficul rutier pe sensul menționat va fi închis și semnalizat corespunzător.

În perioada 6 septembrie, ora 17:00 – 7 septembrie, ora 12:00, se execută lucrările de turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă a Bulevardului Republicii – ambele sensuri de mers.

„Pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor rugăm a nu se parca pe carosabil. Pe perioada desfășurării lucrărilor de reparații, circulația mijloacelor de transport în comun se va devia pe traseul Gării – B-dul Decebal – Crinilor – 1 Decembrie și retur. Rugăm riveranii și participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și colaborare”, anunță municipalitatea.

Foto – Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: