Peste 70% dintre sindicaliștii Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Învățământ Bistrița-Năsăud (UJSLI BN) sunt de acord să boicoteze festivitățile din 8 septembrie. O parte dintre ei vor merge la București în prima zi de școală, pentru a participa la un amplu protest la care și-au anunțat prezența peste 30.000 de profesori, alături de personalul didactic auxiliar și administrativ din școli.
Peste 70% dintre sindicaliștii Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Învățământ Bistrița-Năsăud (UJSLI BN) sunt de acord să boicoteze festivitățile din 8 septembrie. O parte dintre ei vor merge la București în prima zi de școală, pentru a participa la un amplu protest la care și-au anunțat prezența peste 30.000 de profesori, alături de personalul didactic auxiliar și administrativ din școli.
„Aproximativ 70% dintre profesorii sindicaliști membri în UJSLI BN au confirmat că sunt de acord cu boicotarea începutului de an școlar. Încă lucrăm la centralizarea rezultatelor unui referendum pe care l-am distribuit tuturor, referitor la acest prim boicot. Este în circulație încă un referendum despre boicotarea activităților didactice începând din data de 9 septembrie. Sperăm să centralizăm și rezultatele acestuia până mâine seară.
Am pichetat ieri Prefectura, ca un semnal de alarmă pentru dezastrul care va urma.
Ne pregătim acum să participăm la protestul uriaș care va avea loc la București, în Piața Victoriei, pe 8 septembrie. Protestul va continua cu un marș până la Palatul Cotroceni. Suntem deocamdată vreo 30 de membri de sindicat care vom merge la București”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro profesorul Victor Ivan, liderul UJSLI Bistrița-Năsăud.
Acesta a explicat că „nu am ieșit în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în actul educațional. Ne dorim un învățământ de calitate și respect față de profesia de dascăl. Ne dorim șanse egale la educație pentru fiecare copil. Ori clasele supra-aglomerate și profesorii epuizați, lipsiți de resurse, nu pot construi un viitor solid.
Va fi un dezastru. Vor fi probleme mari cu naveta pentru profesorii cu 25 de ani vechime și grad I. Aceștia s-au trezit cu norma didactică mărită cu 4 ore. Și eu sunt în situația asta. Într-o zi am de predat ore în trei școli diferite.
Ce se întâmplă cu profesorii care au de alergat între 3, 4 școli în diferite comune, ca să-și facă norma? Ce se întâmplă cu profesorii care nu au mașină și transport la dispoziție din partea primăriilor ? Oricum acestea abia plăteau naveta profesorilor și în trecut.
Mai mult, s-a redus cu peste 50% tariful la plata cu ora. Unde mai găsim profesori care să accepte 22 de lei/oră ?”, a mai precizat prof. Victor Ivan pentru Bistițeanul.ro.
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis că școlile sunt pregătite, iar cursurile încep oficial pe 8 septembrie, conform calendarului anului școlar 2025-2026, indiferent dacă unii profesori vor protesta. Sindicaliștii susțin că începutul de an școlar va fi lipsit de festivități, pentru că nu există motive de sărbătoare.
Foto deschidere @ Victor Ivan