9.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Iohannis: „Am obţinut pentru România 80 miliarde euro”. Orban: „Vom avea o dezvoltare accelerată”

Președintele Klaus Iohannis a declarat la lansarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare că modelul axat pe consum a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza unei ţări, iar lipsa de investiţii în educaţie, sănătate sau infrastructură este rezultatul unei politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete.

„Traversăm o perioadă extrem de dificilă cu restricţii şi constrângeri ale căror efecte negative le-am resimţit cu toţii. Avem de gestionat provocările crizei sanitare, însă în egală măsură trebuie să pregătim măsurile pentru dezvoltarea ţării noastre. Modelul axat pe consum a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza unei ţări. Lipsa de investiţii în educaţie, sănătate sau a infrastructurii constituie rezultatul unei politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repede. În anii următori vom implementa un nou model”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, la lansarea Planului de Redresare şi Rezilienţă,  adăugând că ţara noastră va putea accesa fonduri în baza acestui plan.

El a precizat că toate resursele ţării noastre trebuie utilizate inteligent şi în beneficiul românilor.

În 2020 am pus deja bazele schimbării şi vom continua această abordare într-un ritm susţinut în anii următori. Doamnelor şi domnilor, în urma unor negocieri intense şi complicate la o reuniune a Consiliului European din luna iulie, am reuşit să obţin pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii nouă ani. Aceste fonduri reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România pe termen mediu şi lung. Am lucrat, împreună cu Guvernul liberal, în toată această perioadă, astfel încât să ne asigurăm că România va fi pregătită să acceseze din timp facilitatea pentru redresare şi rezilienţă, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene”, a subliniat Iohannis.

De asemenea, Iohannis a mai declarat că România va putea utiliza peste 30 de miliarde de euro din această facilitate, iar fondurile vor fi disponibile pentru recuperarea economică şi pentru accelerarea potenţialului de creştere în perioada post-pandemie.

Este momentul cel mai bun să ne asumăm reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislalţiei din domeniul fondurilor europene, pentru ca aceste sume să fie administrate responsabil, transparent şi să fie cheltuite în beneficiul real al cetăţenilor”,  a declarat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că prin Planul de Relansare propune investiții în infrastructura de sănătate, cu precădere construcţia de spitale noi, investiţii suplimentare în infrastructura şcolară, fonduri pentru comunităţile locale, regenerare urbană, inclusiv investiţii în digitalizarea administrativă, mobilitate inteligentă şi regenerare urbană. De asemenea, România trebuie să se conecteze la realităţile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi transformarea digitală pentru a stimula creşterea economică şi pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite.

Este important ca discuţiile pe marginea planului care vor avea loc în perioada următoare să fie aplicate, fundamentate şi să depăşească paradigma populismului electoral, dar şi promovarea de interese particulare. Acest plan este despre România şi despre români şi vă invit să îl tratăm ca atare, cu responsabilitate şi bună-credinţă. Cu toţii ne dorim ca ţara noastră să se dezvolte în următorii ani şi am toată încrederea că vom depăşi împreună dificultăţile actuale, că vom pune bazele României normale, ale României prospere şi puternice în faţa oricăror provocări, pentru a avea cu toţii un viitor cât mai bun în ţara noastră!”, a conchis preşedintele.

Orban: Suntem pe punctul de a intra în cea mai prolifică perioadă a ţării noastre de la intrarea în UE

Premierul Ludovic Orban a declarat că suntem pe punctul de a intra în cea mai prolifică perioadă de la aderarea la Uniunea Europeană, deoarece vom beneficia de cel mai mare pachet de sprijin financiar pe care l-am avut vreodată la dispoziţie.

Suntem pe punctul de a intra în cea mai prolifică perioadă a ţării noastre de la intrarea în UE. Ţara noastră va beneficia de cel mai mare sprijin financiar pe care l-a avut vreodată la dispoziţie. Preşedintele Klaus Iohannis a realizat o performanţă fără precedent în cadrul unor negocieri extrem de dificile, reuşind să asigure României un suport financiar consistent, care va fi un motor de dezvoltare care să permită României să realizeze saltul în dezvoltare de care are nevoie şi să îşi ocupe locul în rândul naţiunilor dezvoltate ale Europei”, a declarat premierul.

În acest context, Orban a afirmat că „nu este indiferent” cine va câştiga următoarele alegeri.

Nu este indiferent cine va câştiga aceste alegeri pentru că efortul de accesare a acestor resurse financiare nu poate fi  făcut de oricine. Este suficient să ne uităm la rata de absorbţie de până în 4 noiembrie ca să vedem că cei care au guvernat înaintea noastră, aproape că parcă nu şi-au dorit să folosească fondurile europene pentru a schimba în bine viaţa românilor”, a afirmat Orban.

De asemenea, el a declarat că efortul de a transforma România în bine va trebui să fie un efort de ansamblu al întregii societăţi. Totodată, premierul a afirmat că  banii care vor veni în România vor însemna „o şansă de a trăi mai bine pentru fiecare cetăţean român, indiferent dacă e vorba de un antreprenor, de un angajat în sectorul public, indiferent că e vorba de un părinte sau un bunic a cărui pensie poate creşte numai în baza numărului de angajaţi şi a creşterii salariului mediu în economie”.

Suntem pregătiţi să punem în practică un Plan de dezvoltare fără precedent, extrem de ambiţios, dar mai ales bine pus la punct care are resursele financiare necesare implementării. Implementarea va include reforme, modernizarea statului, digitalizarea statului, un efort comun în parteneriate pentru a reuşi implementarea unor proiecte complexe. Vă garantez că tot acest efort va merita. În următorii ani vom avea parte de o dezvoltare accelerată”, a mai declarat Orban. 

(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud, CUI mandatar financiar județean 11200025)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.