18.6 C
Bistrița
luni, iunie 8, 2026

DRAMATIC: O pacientă din secția COVID a Spitalului Județean s-a înjunghiat

Clipe de groază în această dimineață în baia unui salon din cadrul Spitalului Județean Bistrița. O pacientă internată cu COVID s-a înjunghiat. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ea.

O femeie internată pe secția COVID a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a decis să-și încheie socotelile cu viața.

Aceasta era internată în salonul 30 al secției și a mers spre dimineață la baie. Cum nu mai ieșea, s-a verificat starea acesteia.

Din nefericire, femeia se înjunghiase, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru ea.

Incidentul a fost confirmat, pentru Bistrițeanul.ro, de purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

UPDATE

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița a transmis un comunicat referitor la incidentul petrecut azi dimineață. Îl redăm în integralitatea sa:

Un eveniment nefericit s-a petrecut în această dimineață la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. O pacientă în vârstă de 55 de ani din Beclean, internată în salonul nr. 30 al secției, de la etajul 4 al unității, s-a sinucis astă-noapte în grupul sanitar din salon. Femeia a fost internată în data de 23 noiembrie cu o formă medie de infecție cu virusul SARS-CoV-2 în Secția Boli Infecțioase, evoluția stării sale de sănătate pe parcursul spitalizării fiind ușor ameliorată, în contextul administrării medicației antivirale, antibiotice, antiinflamatoare și simptomatice, neexistând indicii că pacienta ar avea probleme din sfera psihiatrică.

Pacienta a fost găsită în stare de inconștiență la ora 04.10 de către infirmiere, care au anunțat personalul medical. Medicii au constatat absența funcțiilor vitale și faptul că pacienta prezenta două plăgi înjunghiate, una latero-cervicală dreapta și una în hemitoracele stâng, în zona submamară, aplicând pansamente compresive și inițiind imediat manevrele de resuscitare, la care pacienta nu a răspuns, fiind declarat decesul la ora 5.00. A fost anunțată Poliția, care a deschis o anchetă, și Serviciul de Medicină Legală, care, în urma necropsiei, va stabili cauza decesului”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: