19.5 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Ionuț Simionca: PNL și PSD au îndatorat Bistrița și au lăsat-o blocată în timp

Candidatul PMP la Primăria Municipiului Bistrița, Ionuț Simionca, a declarat că bistrițenii consideră partidele tradiționale – PNL și PSD – vinovate pentru lipsa de dezvoltare a Bistriței din ultimii 30 de ani.

Tot timpul am stat de vorbă cu bistrițenii. În ultimii trei ani, am fost în stradă, iar oamenii îți spun problemele, trebuie doar să îi asculți și să încerci să le rezolvi problemele de zi cu zi. De aici vine și dorința mea de a candida la Primăria Municipiului Bistrița.

Eu tot timpul sunt în contact cu cetățenii, nu sunt un politician care merge din patru în patru ani în campanie să-i salute, și vreau să soluționez multe dintre problemele bistrițenilor. Oamenii îmi spun: domnule, de 12 ani, sub administrația PSD, orașul nu s-a dezvoltat, a rămas blocat pe loc; în ultimii 30 de ani, sub conducerea partidelor tradiționale PNL și PSD, orașul nu mai ține pasul cu vremurile în care trăim”, a afirmat deputatul PMP de Bistrița-Năsăud.

În opinia acestuia, „susținerea celor două partide tradiționale este garanția rămânerii Bistriței în urmă față de alte orașe emblematice din Ardeal”.

Ionuț Simionca remarcă faptul că PNL și PSD nu mai au curaj să candideze, la aceste alegeri, sub siglă proprie. „Există zicala „Omul sfințește locul”. Doar că, la Bistrița, reprezentanții celor două partide tradiționale nu au sfințit locul. Din păcate, PNL și PSD ne-au îndatorat orașul și ne-au lăsat blocați în timp. PNL și PSD nici măcar nu mai au curaj să candideze sub logo-urile personale, ci candidează sub umbrela unor alianțe pentru a se ascunde și pentru a nu primi voturi de blam din partea bistrițenilor”, a concluzionat candidatul PMP la Primăria Municipiului Bistrița, Ionuț Simionca. 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F357044968649058%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: