15 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

Jumătate de milion de lei, sumă dedicată evenimentelor culturale din Bistrița, „la dispoziția” luptei împotriva Covid-19

Consilierii locali au hotărât în ședința ordinară de ieri să ia jumătate de milion de lei de la Centrul Municipal pentru Cultură, bani dedicați evenimentelor culturale. Banii vor fi folosiți pentru măsurile luate în lupta împotriva Covid-19.

Suma de 500.000 de lei a fost retrasă din bugetul Centrului Municipal pentru Cultură, în cadrul ședinței ordinare de ieri a Consiliului Local al municipiului Bistrița.

Acești bani vor fi puși la dispoziția autorităților locale pentru măsurile impuse de lege în contextul pandemiei de Covid-19. Banii respectivi erau dedicați unor evenimente culturale.

„Noi știm că acolo sunt bani alocați pentru activități care nu se pot face datorită situației în care suntem, datorită actelor normative care au apărut. În momentul în care se vor finaliza aceste situații de pandemie, de interziceri, de restricții și Consiliul de Administrație de la Centrul Municipal de Cultură poate să își facă un program pentru activitățile viitoare, bineînțeles că îl vom analiza și vom prezenta Consiliului Local Situația. (…) Până una-alta, noi avem nevoie ca banii să fie la îndemână, adică la dispoziția celor care decid pentru măsurile de pandemie”, a explicat primarul Ovidiu Crețu, în ședința de Consiliu Local de ieri.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.