19.4 C
Bistrița
vineri, iulie 3, 2026

FELDRU: La 24 de ani, cu poliția internațională pe urme

Un tânăr de 24 de ani, din Feldru, era căutat de polițiști, de mai bine de o lună. Nu doar de cei din România, ci din Europa întreagă. Acesta este autorul unor furturi, pe teritoriul Austriei. Ieri a fost identificat și dus în fața instanțelor clujene.

Polițiștii din România și din Europa întreagă, erau pe urmele unui tânăr din Feldru.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de furt calificat, pe teritoriul Austriei”, se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ BN.

Polițiștii de la Investigații Criminale, pe baza informațiilor obținute prin Biroul SIRENE, au identificat tânărul de 24 de ani.

Acesta a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a fost reținut pentru 24 de ore.

„Tânărul urmează să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale”, se arată în același comunicat.

Mandatul a fost emis de autoritățile din Austria, în 7 martie.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.