15.7 C
Bistrița
duminică, mai 17, 2026

Cu cât merge acasă cel mai bine plătit medic de la Spitalul Județean? Cu echivalentul unei mașini bune

V-ați întrebat cât câștigă cel mai bine plătit medic de la Spitalul Județean? Ei bine, acesta pleacă acasă cu echivalentul unei mașini bune. Informațiile au fost făcute publice de către deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Prezent astăzi la o conferință de presă la Bistrița, deputatul USR Emanuel Ungureanu, care s-a aflat în spatele dezvăluirilor care au dus la anchetarea medicului clujean Mihai Lucan, a precizat faptul că discrepanțele dintre salarii în sistemul medical sunt foarte mari.

Acesta a dat exemplul spitalului din Bistrița, unde cel mai mare salariu lunar ar trece de 8.000 de euro.

„În Bistrița se spune că sunt condiții, sunt și salarii semnificative. Vă dau un ordin de urmărire și puteți să verificați. Există un salariu la această oră, a unui medic din Bistrița, de 39.000 de lei. Știți ce înseamnă 39.000 de lei la cursul de astăzi? Undeva la 8.300 de euro. Am luat vârful, dar salariile au crescut pentru medici semnificativ”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Deputatul nu a dat și nume, însă a precizat că nu este vorba despre un medic anatomopatolog.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...