26.6 C
Bistrița
joi, septembrie 3, 2026

„LDP nu face muncă pro-bono pentru Leoni” – Reacția furioasă a șefului de CJ când a aflat că Leoni nu mai vrea pază de la SRL-ul județului

Leoni a renunțat la serviciile de pază ale celor de la LDP Security, SRL-ul Consiliului Județean. În aceste condiții, societatea comercială a fost nevoită să renunțe la 40% dintre angajați. Președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan spune că Leoni și-ar fi dorit un preț prea scăzut pentru serviciile de pază prestate.

În cadrul ședinței de Consiliu Județean de astăzi, consilierii județeni au votat pentru schimbarea numelui societății comerciale LDP Security, în Protecție și Pază SRL. În cadrul aceleiași ședințe a fost făcut cunoscut faptul că Leoni a refuzat să prelungească contractul cu LDP Security, firma de pază fiind nevoită să renunțe la 40% dintre angajați, din cauza acestui lucru.

Președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan a precizat că refuzul Leoni de a prelungi acest contract nu ar avea legătură cu un eventual management defectuos al acestei societăți, ci cu pretențiile nemților.

„Am avut o discuție personală cu conducerea Leoni și i-am întrebat dacă sunt nemulțumiți de serviciile prestate de LDP Security și mi-au spus că e o chestie de eficiență economică. Nu ne permitem să lucrăm sub prețul de cost. Muncă pro-bono pentru Leoni nu ne permitem, nu suntem «crucea roșie» a celor de la Leoni”, a explicat Radu  Moldovan.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018, LDP Security are contracte cu mai multe instituții publice, printre care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Spitalul orășenesc Beclean, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția Generală de Protecția Copilului Cluj-Napoca și primăriile: Chiochiș, Braniștea, Spermezeu, Măgura Ilvei, Feldru, Târlișua, Leșu, Maieru sau Căianu Mic.

Cu Leoni Wiring Systems Ro SRL, LDP Security a semnat un contract în valoare de 1,7 milioane de lei. Acesta era cel mai important contract derulat de LDP Security. Cu Aquabis și Supercom, LDP Security a semnat câte un contract în valoare de un milion de lei.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: