4.8 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 5, 2025

FOTO/VIDEO – Concurs pentru elevii din Bistrita și Beclean, la TeraPlast: Meseria mea – un job al viitorului

Primul concurs pe meserii (din seria celor patru concursuri propuse de Liceul „Grigore Moisil”) s-a desfășurat zilele trecute, la fabrica TeraPlast din Sărățel. Competiția face parte din proiectul județean „Meseria Mea – un job al viitorului”.

Proiectul a demarat în decembrie 2022, fiind organizat de Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița, la inițiativa directorului adjunct Doina Bogdan.

Parteneri în proiect sunt Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și operatori economici din județ, printre care se numără și TeraPlast.

Concursul Operatorul CNC – digital i-a provocat pe elevii participanți susțină două probe individuale, una teoretică și una practică.

Comisia de evaluare a fost alcătuită din 3 reprezentanți ai companiilor partenere în proiect.

Elevii care au participat la concursul Operatorul CNC provin de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița și de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean.

Ne bucurăm să vedem interes din partea tinerilor către dezvoltarea de competențe practice, precum și spiritul de competiție și dorința de performanță. Sperăm să vedem în curând că tot mai mulți tineri își vor dori să aplice abilitățile acumulate în învățământul profesional sau dual atât în cadrul unor competiții precum aceasta, cât și în cadrul companiei TeraPlast.

Ne dorim să atragem oameni curioși, pasionați de ceea ce fac și dornici să se dezvolte. Pentru că acestea sunt lucrurile care se regăsesc și în echipa TeraPlast și stau la baza unei cariere de succes”, a spus Cristina Herciug, Manager Dezvoltare Organizațională TeraPlast.

Proiectul județean este la prima ediție și face parte din Calendarul Activităților Educative Județene BN. Acesta presupune o serie de 4 concursuri care vor avea loc în perioada ianuarie-martie 2023. Sunt vizate diferite meserii precum operator mașini cu comandă numerică, mecanic auto, sudor și lăcătuș.

Concursul are scopul de a le oferi suport elevilor în alegerea unei cariere potrivite valorilor, intereselor și abilităților lor.

Totodată, competiția își propune să faciliteze compatibilitatea între sistemul de învățământ și mediul economic local.

Pentru noi contează mult să știm că avem alături de noi echipa TeraPlast în acest demers. Parcursul educațional al elevilor va fi mult mai eficient dacă avem alături astfel de parteneri, deschiși și implicați direct în formarea viitorilor profesioniști.

Atenția pe care compania a acordat-o concursului ne face să fim optimiști în ceea ce privește implicarea TeraPlast în proiectele educaționale viitoare. Mulțumim pentru cumsecădenie și solicitudine!”,  a spus Mircea Cristian Nicula, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.

Premierea elevilor participanți la program va avea loc în 11 martie, de ziua Națională a Meseriilor. Evenimentul se va desfășura la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița.

În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii care se vor clasa pe primele 3 locuri după punctajul obținut la concursuri. Se vor acorda, de asemenea, mențiuni și diplome de participare.

Scopul proiectului este consolidarea parteneriatului Școală – Comunitate – Piața muncii, motivarea elevilor pentru meseria aleasă, pregătire pentru examenul de competențe profesionale nivel 3 și promovare în oferta școlară 2023-2024 a Lic. Tehn. Grigore Moisil Bistrița. Mulțumim companiilor bistrițene implicate în acest program și mulțumim TeraPlast pentru primul concurs din program care s-a desfășurat cu succes.” a spus dna Doina Bogdan, director adjunct al Liceului „Grigore Moisil” Bistrița.

TeraPlast este implicată în programul de învățământ dual care are loc la Liceul Tehnologic Grigore Moisil Bistrița, din 2020.

În cadrul programului sunt în instruire până în prezent, pentru specializarea operator mașini cu comandă numerică, un număr de 33 de elevi, iar prima promoție a programului va absolvi în iunie 2023. Participanții beneficiază de bursă lunară, transport și masă pentru fiecare zi de pregătire în cadrul TeraPlast.

Despre TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.

Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.