Mama l-a cunoscut pe Victor Rebengiuc. L-a servit cu zacuscă prin anii ’90 undeva prin Palatul Universul. „Doamnă…gătiți mai bine ca nevastă-mea”, i-a spus interpretul lui Ilie Moromete, găsind un compliment maxim pentru o interpretare în bucătărie a unui rol pe care mama nu îl mai joacă şi acum, fiind deja atinsă de conflictul patologic dintre real, ireal și neputință.
„Moromete” a plătit cu o invitație la teatru, lucru de care am profitat eu, bineînțeles. Acest troc neaoş, acest barter, cum spun capitaliştii de viță nobilă, a satisfăcut ambele părți, dar dacă stăm să ne gândim mai câştigat a fost Rebengiuc: a mâncat o delicatesă şi a fost şi aplaudat.
Exploatarea omului simplu de către alt om, mai versat, îmi provoacă şi acum diverse sentimente contradictorii. De ce se vorbeşte despre Rebengiuc, de ce acesta beneficiază de faimă, de respect şi aprecieri, iar mama nu?
La un moment dat, m-am bucurat că mama nu a ajuns precum marele actor. Un potop de injurii, de acuze nemiloase, de zoaie comuniste s-au revărsat asupra lui Rebengiuc. „A uitat că a făcut şcoala în comunism? Că a mâncat din bani publici de la ministerul condus de Udrea, la reclama aia cu Călătoria continuă? Cine mai este şi boşorogul ăsta? Ştiți de ce a fost în piață şi a strâns semnături pentru campania aia fără penali? Pentru că la peste 80 de ani are timp şi nu munceşte!”.
Mama nu are facebook. I-am citit ce s-a scris şi a tăcut. Pur şi simplu. A rămas gânditoare precum Ilie Moromete când l-a văzut pe Nicolae că a luat premiul întâi cu coroniță.
„Ce zici mamă?”. Nimic. Am schimbat subiectul. Ți-a mărit pensia? Am ințeles că ți-o măreşte iar….Nimic. Am lăsat-o mai moale. Este bolnavă.
Lua, la un moment dat, un pumn de medicamente. Unele compensate, altele scumpe. Acum a renunțat. Memoria era prea încărcată de altele, iar dozajul pastilelor a fost tot ce mai lipsea. Ne-am uitat la televizor la ceva glume cu Dem Rădulescu şi Anda Călugăreanu.
„Actori mari nu se mai nasc”, mi-a zis. Îi spun că mai sunt. Îi comunic că un actor, Ivaşcu parcă, a ajuns chiar ministrul culturii la un moment dat.
Mama n-a mai vorbit cu mine toată seara. A doua zi, dimineața la cafea m-a întrebat aşa într-o doară: „Ce au, măi mamă, ăştia cu Moromete? Păi nu este normal să nu ne conducă hoții?”.
Rememorăm episodul cu zacusca.
„Băiatul meu, zacuscă poate face toată lumea. Dar să-l joci pe Moromete…..e greu”.
Atunci mi-am dat seama că, de fapt, toți politicienii fac zacuscă. Dar o mănâncă ei şi ai lor.
