12.7 C
Bistrița
duminică, septembrie 6, 2026

Mai multe școli de șoferi în Bistrița-Năsăud! Prefectul Teofil Cioarbă: Am solicitat să se evite orele de vârf

În Bistriţa-Năsăud sunt autorizate şi funcţionează în prezent 51 de şcoli de șoferi, față de 45, în 2024. La acestea se adaugă și cele din alte județe, precum Suceava, ai căror cursanți susțin examenul la Bistrița. Prefectul Teofil Cioarbă a declarat, într-o conferință de presă, că a cerut Poliției să verifice dacă se respectă traseele pe care învață sau susțin examenul viitorii șoferi, dar și orarul de deplasare, pentru a nu bloca traficul.

51 de şcoli pentru pregătirea candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere sunt autorizate şi funcţionează în județ în prezent.

Poate ați observat și școli de șoferi din județul Suceava care vin și instruiesc elevii pentru că legislația s-a modificat și permite să fie făcută evaluarea celor care fac școala de șoferi și în alte județe din țară”, a explicat prefectul Teofil Cioarbă.

Acesta a mai precizat că a avut o discuție cu cei de la Inspectoratul de Poliție Județean pentru a urmări și verifica dacă se respectă traseele pe care învață sau susțin examenul viitorii șoferi, precum și orarul de deplasare, pentru a nu bloca traficul.

Am solicitat să se evite orele de vârf pentru că, știm cu toții, înainte de ora 08.00 și în jur de ora 16.00 avem o problemă cu traficul în municipiu”, a completat prefectul.

Pe parcursul anului 2025 au fost examinate la proba teoretică un număr de 11.359 persoane (-1.042 față de aceeași perioadă a anului 2024), din care au fost admise 5.635 (-99), reprezentând 49,61%.

La proba practică au fost examinate 8.572 persoane (+ 58) din care au fost admise 5.432 (+9), reprezentând 63,36% din numărul celor examinați la proba practică și 47.82% din volumul total de candidați care au susținut proba teoretică”, se arată în raportul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud pe anul trecut.

Activitatea de examinare a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere se desfăşoară, zilnic, în municipiul Bistriţa pentru categoriile B, C, CE, D, și săptămânal, în perioada martie – noiembrie, pentru categoria A – în orașul Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: