19.8 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

Maratonul resuscitării, în 11 iunie, la Teraplast Arena: Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!

Bistrița va fi gazda unui maraton al resuscitării. Timp de 12 ore, la Teraplast Arena, cei doritori vor avea ocazia să învețe tehnicicle de salvare care fac diferența între viață și moarte. „Cursul” de salvare durează 30 de minute.

Un eveniment de proporții va avea loc în 11 iunie la Bistrița. Timp de 12 ore, cei care doresc să învețe tehnicile de resuscitare sunt așteptați la Teraplast Arena. Vor avea ocazia ca în 30 de minute să învețe să facă diferența între viață și moarte.

Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!

Sunteți puși în fața unei situații critice în care se află un membru al familiei, un prieten sau chiar o persoană din jur pe care nu o cunoașteți și ați vrea să o ajutați, dar nu știți ce să faceți până la sosirea echipajelor medicale?

Situațiile de urgență nu țin cont de vreme, de zi sau noapte! Vă așteptăm în 11 iunie 2023, la prima ediție a Maratonului Resuscitării – Bistrița. Va fi organizată la Teraplast Arena între orele 09:00 – 21:00.

Aproximativ 100 de medici, asistenți și voluntari UPU-SMURD și Fundația pentru SMURD vă vor învăța gratuit cum să acționați într-o situație de urgență în care viața unei persoane dragi este pusă în pericol.

Participanții vor exersa pe manechine cum pot recunoaște și cum trebuie să intervină în cazul unui stop cardiorespirator sau al înecului. Ei vor efectua manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime: adult, copil și sugar.

Oferind doar 30 de minute din timpul vostru, duminică, 11 iunie 2023, veți afla cum, cu mâinile goale, puteți face diferența dintre viață și moarte!

Vă așteptăm în număr cât mai mare la Maratonul Resuscitării!

Un eveniment organizat de Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, UPU-SMURD Bistrița, ISU Bistrița-Năsăud și Fundația pentru SMURD” este mesajul transmis de Dr. Tiberiu Tudor, șeful UPU SMURD Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...