21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Mașini noi pentru polițiștii bistrițeni! DE CE albastru și galben:

Polițiștii bistrițeni au fost dotați cu autospeciale noi. Până acum s-au primit 22 de autovehicule, împărțite la secțiile rurale și orășenești. DE CE s-a ales culoarea albastru și galben:

În urma unui acord de achiziție și furnizare de autospeciale a MAI, peste 5.400 de autovehicule Dacia, de tip Duster şi Logan vor intra în dotarea Poliției Române și vor face parte din echiparea și dotarea permanentă a polițiștilor în desfășurarea misiunilor specifice. Aproape 2.100 de autospecialele au fost deja distribuite către subunitățile și serviciile operative din țară, din mediul urban și rural, urmând ca până la finele anului 2020 să mai intre în dotarea polițiștilor alte 3.300 de autospeciale noi.

La Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița Năsăud au ajuns până acum 22 de autospeciale.

Primele autospeciale, 12 Dacia Logan, au ajuns la începutul lunii iulie. Acestea au fost împărțite polițiști lor de la 6 posturi de poliție din județ:  Prundu Bârgăului, Teaca, Lechința, Maieru, Telciu și Feldru, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică Bistrița și Poliției Sângeorz-Băi.

Alte 10 autospeciale au sosit la IPJ BN în 19 august. E vorba de autovehicule Dacia Duster, ce au fost repartizate structurilor de ordine publică din mediul rural şi structurilor rutiere din teritoriu.

Noile autospeciale sunt colantate cu albastru și galben. DE CE:

Autospecialele noi de Poliție au fost recolantate în albastru și galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, pentru a asigura vizibilitatea și pe timp de ceață, autocolantele fiind de calitate foarte ridicată. Totodată, acest demers a fost necesar pentru ca cetățenii să poată diferenția autovehiculele Poliției Române de cele ale Poliției Locale.

Noul design este în concordanță cu cel al altor state membre UE. Orice cetățean va recunoaște acest tip de colant în Europa.

Autospeciale au rampe moderne de semnalizare, acustic şi optic, iar imaginea acestora este schimbată printr-o nouă colantare, foarte vizibilă şi uşor identificabilă. Astfel, mașinile cu noul branding sunt vizibile de la aproape 500 de metri, spre deosebire de actualul design care este vizibil de la aproximativ 200-300 de metri.

În urma negocierii în cadrul acordului-cadru cu producătorul Dacia Renault, s-au obținut dotări suplimentare față de pachetul initial, iar noua colantare nu a presupus costuri în plus pentru Poliția Română, fiind inclusă în prețul de achiziție al autospecialei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: