1.7 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Mesaj de Paști din partea deputaților Bogdan Ivan și Daniel Suciu

Deputații Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu au transmis mesaje cu prilejul Sfintelor Paști. „Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu…”

Deputat Bogdan Ivan Gruia:
Învierea Domnului este, de fapt, renașterea noastră, an de an, a celor care ne asumăm greșelile, cu voie sau fără de voie, si pentru care mai apoi ne cerem iertare.
Viața nu este o fericire continuă, dar este viață! Este cadoul făcut nouă de Hristos prin Invierea sa. Greutățile inerente apărute în calea noastră lumească sunt încercări pe care trebuie să le depășim în primul rând cu sufletul.
Ce este sufletul? Chipul nevăzut al divinității. Scutul nostru împotriva relelor de tot felul. Este amintirea noastră despre cei adormiți care se trezesc în constiința noastră, este sprijinul pentru cei oropsiți, gândul bun pentru cei mulți.
Nu cunosc oameni răi în Bistrița-Năsăud. Eu cunosc doar OAMENI care prin credința lor în iubirea divină știu că Dumnezeu nu renunță la noi și într-un final ne va da ceea ce merităm.
Învierea Domnului este o minune, în primul rând pentru că reprezintă învierea noastră sufletească și drumul către dreptate și adevăr pe care nu trebuie să-l părăsim.
Dumnezeu nu-și trage niciodată sufletul, nu ostenește, EL îl oferă permanent. Nouă!
Sfântul Iustin Popovici spunea că Învierea lui Hristos este mama noastră, a tuturor.
Sărut mâna, Mamă!   Sărbători binecuvântate, tuturor!   Hristos a înviat!

Și deputatul Daniel Suciu a transmis un mesaj de Paști:

Celor ce cred că greutățile sunt imposibil de depășit le urez răbdare și credință!
Celor tristi, bucuria să le inunde casele, celor fericiți Paștele sa le aducă generozitate, să împartă cu cei in nevoi. Celor puternici, inimă să întindă mâna celor slabi, iar acestora din urmă puterea de a crede în minuni.
Spiritul sărbătorii pascale înseamnă dragoste nesfârșită prin Înviere și iertare!
Vă doresc să petreceți alături și departe de cei dragi cu încredere și speranță.
Sărbători fericite fiecăruia și tuturor!”, a transmis deputatul Daniel Suciu.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...