10.3 C
Bistrița
vineri, octombrie 24, 2025

Meze, consilierul clujean care a agresat elevii bistrițeni la Deva, s-a ținut de cuvânt: Mai multe plângeri penale depuse la poliție

Marți noaptea, un grup de elevi din Bistrița au fost agresați fizic și verbal într-un hotel din Deva. Cel care și-a făcut ”dreptate” este, culmea, consilier local din Florești. Acesta a anunțat online că depune plângeri penale, lucru pe care l-a și făcut.

Un grav incident a avut loc marți noaptea în Deva. Într-un hotel, un bărbat a intrat peste un grup de elevi din Bistrița. Acesta și-a făcut dreptate cu mâna lui, agresând fizic și verbal elevii minori.

Angajata hotelului a asunat la 112 și a anunțat incidentul, iar oamenii legii au interogat atât agresorul cât și elevii.

Excursie transformată în coșmar: Un grup de elevi din Bistrița, agresați într-un hotel din Deva

Culmea, cel ce a intrat peste copii, în miezul nopții, e consilier local al comunei Florești din județul Cluj. Acesta se afla la Deva pentru a-și promova cărți de dezvoltare personală.

Bărbatul care a agresat elevii din Bistrița, într-un hotel din Deva, e consilier local în Cluj și a scris cărți de dezvoltare personală

Odată făcută publică isprava lui, Daniel Meze a ieșit în spațiul public cu un drept la replică, prin care explică incidentul din perspectiva sa. Acesta susține că nu ar fi agresat copiii și ar fi vrut să le facă un bine, ”cerându-le el să facă liniște, fără a mai chema poliția.”

REPLICA lui Meze – consilierul local care a agresat elevii bistrițeni, într-un hotel din Deva

Acesta a anunțat și că se îndreaptă cu plângeri penale împotriva tuturor:

  • a copiilor – pentru mărturie mincinoasă
  • a copiiilor – pentru gălăgia făcută
  • a polițiștilor care au intervenit la caz
  • a poliției Deva pentru că ar fi ”scurs” informații presei

Totodată a amenințat presa că va depune plângere penală dacă nu îi publică poziția lui. Iar în comentariile la articolele legate de incident, mai amenință cu plângeri penale și pe cei care-l acuză.

Depun acum plângere penală împotriva dumnevoastră pentru amenințare, îmi pare rău că s-a ajuns aici!” – i-a scris Daniel Meze mamei unei fete abuzate de bărbat, care i-ar fi transmis că vrea să-l știe la poliție, acolo unde îi e locul.

Zis și…făcut!

Consilierul chiar a depus plângeri la poliția Deva, așa cum anunța în dreptul la replică.

Avem mai multe plângeri penale depuse de către persoana care ați menționat-o (n.r. – Daniel Meze). Are tot dreptul să depună câte plângeri vrea, pe o perioadă de trei luni de zile. Poate depune și la noi, și în localitatea de domiciliu.

Da, vă pot confirma că sunt mai multe plângeri depuse, dar nu pot da alte detalii, fiind un dosar în curs de investigare” a transmis reporterilor Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Conform postărilor consilierului, acesta a depus 5 plângeri penale.

La a 5-a plângere depusă la Poliția Deva am reușit să primesc o foicică cu un număr de înregistrare a plângerii cu ștampila Poliției Deva. La celelalte 4 plângeri nu am primit. E un început bun pentru Poliția Deva.

Voi posta un text mai lung prin care voi detalia ce am/avem de învățat din tot acest incident regretabil. Voi spune și tot ce nu funcționează și nu este în regulă la Poliția Deva și abuzurile la care am fost supus, 4 ore, de la ora 2 la 6 dimineața în Secția de Poliție Deva.

Am depus a 5-a plângere, plângere penală, împotriva mamei unuia dintre copii care a început să mă amenințe public pe Facebook. Doamna apare în poze cu un tânăr îmbrăcat în haine militare și cu armă” a postat Daniel Meze pe pagina sa de Facebook.

Părinții copiilor agresați sunt extrem de revoltați și sunt siguri că Daniel Meze nu va avea niciun câștig de cauză, mai ales că imaginile pe care o elevă a reușit să le înregistreze sunt mai mult decât grăitoare.

Redacția ziarului local Bistrițeanul.ro are, la rândul ei, imaginile care au și apărut în spațiul public, dar la rugămintea părinților copiilor agresați, nu a făcut publice imaginile.

 

Sursă foto- Clujenii.ro

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.