8.1 C
Bistrița
duminică, noiembrie 2, 2025

Mircea Bravo, printre cele 10 persoane propuse ca cetățeni de onoare al județului! CINE sunt celelalte 9 :

Consilierii județeni vor analiza în ședința din această lună acordatea a 10 titluri de ”Cetățean de onoare”. Printre cei propuși se află și Mircea Bravo, dar și creatoarea Virginia Linul, afaceristul Larionesi sau Gabi Balint.

Consilierii județeni se întrunesc în ședință ordinară în data de 25 noiembrie. Pe ordinea de zi se află 10 proiecte privind acordarea de titluri de cetățeni de onoare ai județului.

Propunerile sunt:
  1. Prof.univ.dr. IOAN BOLOVAN – pentru vasta activitate de cercetare științifică și publicistică despre istoria modernă și contemporană a României, precum și pentru construirea primei baze de date demografice privind populația istorică a Transilvaniei în epoca modernă
  2. IOAN NICOLAIE BĂCIUȚ – pentru eleganța și finețea scriiturii, remarcabila activitate literară, publicistică, cultural-artistică și pentru promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud, în țară și străinătate.
  3. Prof.univ.dr. IOAN SBÂRCIU – pentru cariera de excepție în domeniul artistic și pentru contribuția esențială la dezvoltarea comunității artistice naționale și internaționale
  4. post-mortem, dr. VASILE LECHINȚAN – istoric, arhivist și prozator, personalitate marcantă a județului Bistrița-Năsăud, în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa activitate dedicată istoriei Transilvaniei și descoperirii valorilor românești
  5. dr. EMANUEL BABICI – pentru contribuția deosebită la dezvoltarea economică a judeţului Bistriţa-Năsăud și la implementarea unor proiecte majore de modernizare a industriei metalurgice și construcțiilor de mașini.
  6. afacerist TRAIAN LARIONESI – pentru aportul de excepție adus mediului de afaceri, din județul Bistrița-Năsăud, prin dezvoltarea unor afaceri de succes și pentru realizarea de proiecte inovative
  7. dr. VIRGINIA LINUL – pentru realizarea cu migală a creațiilor populare tradiționale, autentice și pentru promovarea valorilor culturale populare din Țara Năsăudului și ale județului Bistrița-Năsăud, în țară și străinătate
  8. fotbalistul PELE GAVRIL BALINT – pentru cariera de excepţie ca jucător și antrenor de fotbal şi pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel național şi internațional
  9. MIRCEA POPA (MIRCEA BRAVO) – actor și creator de conținut în mediul online și cinematografie, în semn de apreciere a carierei de succes și pentru promovarea imaginii comunității din județul Bistrița-Năsăud
  10. IOSIF CIUNTEREI – pentru întreaga activitate etnografică, dar mai ales pentru promovarea culturală a județului Bistrița – Năsăud și a României în lume

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...