25.4 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

IPJ BN: S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul surorilor de la Rodna. Ce spune necropsia cadavrelor:

Inspectoratul de Poliție Județean a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor două surori din Rodna, găsite moarte în casă ieri, de un angajat al primăriei. În urma necropsiei cadavrelor nu au fost găsite urme de violență.

Ieri, două surori de 41 și 52 de ani au fost găsite moarte în casă, în localitatea Rodna. Descoperirea macabră a fost făcută de un angajat al Primăriei Rodna, care le-a căutat acasă, după ce nu și-au ridicat indemnizația de la instituție. Acesta a alertat mai apoi polițiștii.

Femeia de 41 de ani avea un handicap, iar sora ei de 52 de ani o îngrijea și era asistentul său personal.

Serviciul de Medicină Legală a efectuat necropsia cadavrelor celor două femei și a ajuns la concluzia că nu sunt suspiciuni cu privire la cauza deceselor. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă:

„În urma efectuării necropsiilor de către Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, nu au fost identificate urme de violență, nefiind suspiciuni cu privire la cauză deceselor.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a survenit decesul celor două persoane”, precizează IPJ BN.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO: Două surori au fost găsite moarte în casă, la Rodna. Nu se știe dacă e vorba despre o crimă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: