-0.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 28, 2025

Mobilizare pentru cele patru familii rămase fără un acoperiș deasupra capului, în prag de sărbători. Ajutăm?

15 persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului, în urma unuia dintre cele mai devastatoare incendii izbucnite în ultimii ani. Comunitatea locală din Șanț a început să se mobilizeze pentru a ajuta cele 4 familii greu încercate, tocmai în prag de sărbători.

Patru case au ars din temelii, alta a fost afectată în proporție de 40%, iar alte 3 au suferit stricăciuni, în urma unuia dintre cele mai puternice incendii petrecute în județ în ultimii ani.

Incendiul a izbucnit în comuna Șanț marți, după miezul nopții. De întreaga noapte au avut nevoie pompierii militari, sprijiniți de cei voluntari pentru a potoli flăcările, care, se pare, au pornit de la un scurt-circuit la un atelier de tâmplărie. Mai multe detalii puteți afla AICI.

Comunitatea locală s-a mobilizat încă de ieri pentru a ajuta cele 15 persoane rămase fără un acoperiș deasupra capului chiar în prag de sărbători. Ajutoarele de toate felurile se adună la Primăria Șanț. Cele 15 persoane au nevoie inclusiv de haine, rămânând doar cu ce aveau pe ele.

Consiliul Local al comunei Șanț se reunește astăzi de urgență într-o ședință extraordinară pentru alocarea de fonduri pentru cele 4 familii afectate. De asemenea, în ajutorul lor au venit și zeci de săteni, care i-au ajutat să curețe gospodăriile de resturile arse.

Cei care vor să doneze îmbrăcăminte se pot ghida după mărimile făcute publice de membri ai comunității locale pe Facebook:

Familia Moisil: mama – mărime încălțăminte(40-41), mărime îmbrăcăminte (L), tata – mărime încălțăminte (42), mărime îmbrăcăminte (L), fiu – mărime încălțăminte (43-44), mărime îmbrăcăminte(L), copil – mărime încălțăminte (27-28), mărime îmbrăcăminte (120-128).

Familia Budușan: mama – mărime încălțăminte (37-38), mărime îmbrăcăminte (XXL), tata – mărime încălțăminte (42-43), mărime îmbrăcăminte (XXXL), fata – mărime încălțăminte (35-36), mărime îmbrăcăminte (L)

Familia Grapini: bunica aproximativ 86 ani – mărime încălțăminte (40-41), mărime îmbrăcăminte (XL), bărbat aproximativ 63 ani – mărime încălțăminte (41-42), mărime îmbrăcăminte (XL).

Revenim cu noi informații despre cum puteți ajuta familiile afectate.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos:  

FOTO: A-nceput Târgul de Nunți ”Magia Nunților”! Aveți șansa să vă câștigați rochia de mireasă și costumul de mire!

Sute de rochii de mireasă, costume elegante, parfumuri, decoruri, bunătăți de pus pe masă, invitații de...