14 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Provocările menținerii traseului Mocăniței Transilvaniei funcțional: de la ploaia care acoperă șinele cu noroaie, la depozite de gunoaie pe calea ferată

Membrii Asociației Moncănița Transilvaniei fac cunoscute provocările pe care le au în a menține funcțional traseul dintre Orosfaia și Milaș. An de an, traseul trebuie curățat și reamenajat, din cauza vegetației, a ploilor și a nesimțirii unor localnici.

Anul trecut, membrii Asociației Mocănița Transilvaniei au curățat, decopertat și ecologizat întreg traseul dintre Orosfaia și Milaș, pentru a putea fi parcurs de drezină. Anul acesta voluntarii sunt nevoiți s-o ia de la capăt.

Printre provocările întâlnite se numără lipsa șanțurilor de pe marginea drumului, care face ca după fiecare ploaie șiroaie de noroi să fie aduse de pe deal peste calea ferată, acoperind-o cu pământ. De asemenea, voluntarii se bat și de… nesimțirea unor localnici:

„Spre dezamăgirea noastră, localnicii au găsit în zona căii ferate drept un „fund al curții” în care să arunce gunoaiele de care nu mai au nevoie – fenomen pe care sperăm să-l stopăm cu ajutorul autorităților locale”, precizează voluntarii de la Mocănița Transilvaniei.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.