10.7 C
Bistrița
luni, octombrie 14, 2024

Mult PreaMica Oprea, omoloaga lui Iordache: Altă/Bună întrebare!

 Pe Mica Oprea deja o cunoaște un întreg județ, încă de când își făcea temeinic treaba în administrație. Evident, asta se întâmpla de mult, iar anii și experiența au pus-o în fața unui mult PreaMare post: de prefect. Domnișoară prefect. Atenție la acest aspect.

Pusă cu heirupu-n funcție și trântită în scaun cu acordul alianței de guvernare, s-a întors parcă să-și verse amarul și să se răzbune pe cei care, la un moment dat, ori i-au pus sare în cafea, ori i-au servit-o rece. Altfel nu își explică nimeni de unde atâta abrambureală la Prefectură, instituția care în loc să zbârnâie, scârțâie din toate balamalele.

Mica Oprea și-a pus în cap, în completarea fixativului, toți oamenii de la comunicare.

Unii dintre cei de la PR au ieșit din peisaj cu beep-uri, alții cu lacrimi în ochi. Domnișoarei Mica Oprea nu i-a păsat. Când presa a numit-o „doamna de fier”, nu se aștepta nimeni ca după câțiva ani buni, ajunsă pe piedestalul Prefecturii, să fie rece ca statuia. Tăioasă ca vântul de miazănoapte și țâfnoasă ca orice divă trezită din somnul de frumusețe.

Aerele de șefă le-a mai scos din arsenal când și când. Însă de această dată nu pune în pericol doar „sănătatea mintală” și așa precară a instituției, ci și credibilitatea acesteia.

Iar având in vedere că prefectul este reprezentantul Guvernului in teritoriu, periclitează chiar guvernarea în esența ei.

Domnișoara Mai Mult ca Prefect vrea să stârpească din rădăcini comunicarea cu cei care au ridicat-o în slăvi. Adicătelea presa. Iar noi recunoaștem fapta și ne-o asumăm.

După ce pașalâcul administrativ condus de Turc a închis canalele de comunicare, Mica Oprea are ca exemplu același precedent. Prefectura va fi mută. Iar limbajul mimico-gestual nu este în fișa postului.

Ne întrebăm… De ce? Face o zamă bună din informații și hotărâri?

Parcă retrăim scene din Moromeții: „Faci dumneata pe șmecherul, asta depinde după facultăți”… Însă oricum îți trebuiau vreo trei facultăți să descifrezi hieroglifele trimise de la prefectură. Așa că mai bine îți băteai un par în coor decât să citești zilnic 90% informații de umplutură și două-trei cuvinte – ce ne mai trebuiau și nouă, fraierilor ăștia răi, antisistem – care puteau fi publicate.

Apropo, domnișoară, nu e „soțietate”, e societate. Parcă văd că ați vrea să spuneți „răzbel”, dar cuvântul ăsta era un pic demodat când ați intrat în Prefectură pe un cal alb cu zurgălăi donați de presa asta pe care o ignorați acum. Scuzați impertinența, dar la o întrebare concretă și la obiect, cum răspundeți cu „Bună întrebarea”? Ba mai râdeți și tâmp, ca Desdemona care și-a pierdut batista.

Când adunați ONG-iști de bună credință, dedicați unei cauze umanitare, așa îi tratați?

Cu miștouri penibile copiate de la Florin Iordache? De ce tot acest exces de zel care nu duce nicăieri?

Se mai cunosc în istorie sandilăi ce începeau să dea cu biciu-n stânga și dreapta, dacă nu le convenea ce gust are ceaiul de dimineață. Beți domnișoară și la prânz, faceți și-un five o’ clock și folosiți mult tei și mușețel. Calmează.

Ar trebui să vă asumați acest rol de domnișoară mai des. O domnișoară nu își înjosește colegii sau subalternii. Nu încalcă drepturi. Nu se uită peste ochelari ca muta la poartă sau ca iepurele noaptea-n farurile mașinii când cineva are o altă părere. O domnișoară nu ar ridica niciodată tonul. Nu sunteți regina Elisabeta I a Angliei. Ea a spus că este casătorită cu Anglia. Dumneavoastră n-aveți nicio șansă cu prefectura. Parcă doriți divorțul înainte de cununie.

Dacă vreți, puteți să rămâneți domnișoară. Cu o condiție: Să o spuneți sub formă de întrebare. Una bună.

ARTICOLE SIMILARE

12 COMENTARII

  1. Superb articol,ff bine scris
    De altfel toate articolele dv sunt realiste,scrise cu mult profesionalism si intr-o maniera proprie inconfundabila
    Surprindeti cu ironie fina toate aspectele vietii bistritenilor

  2. Mda… doamna de fier (ruginit). Pe lângă pensia babana mai vrea și salariu (baban).. și cam atât. Munciți proștilor să plătiți toate putorile cu aere de stăpâni pe plantație!

  3. De ce nu o schimbă? Nimeni nu înțelege de ce si-a compromis Radu Moldovan imaginea, numind-o prefect…. Cu cât o tine Raducu mai mult în funcția asta….cu atât PSD ul o sa piardă din voturi.

  4. Fain articol.
    Cineva trebuia să o pună la punct pe aceasta domnișoară de fier cu un comportament execrabil, de vătaf, aroganta prosteasca, și profesionalism zero barat.
    Așa s a comportat peste tot pe unde a umblat după funcții.
    Au sărbătorit primăria CJ, când au scăpat de ea.
    Nimeni n a învățat nimic bun de la ea.
    Parcă zicea că se pensionează și va pleca în Moldova că a scarbit o Ardealul.
    Doamne ajuta.
    Expresie și mod de adresare colegilor ,”c–va patentata” mod de exprimare.

  5. “Nu sunteți regina Elisabeta I a Angliei.” După tunsoare nu sunteți nici măcar Boris Johnson. Mai curând Brian Jones de la Rolling Stones care ne cântă la chitară ritmică Stop me up – Opriți-o pe Mica!

  6. Traim o evolutie prin INVOLUTIE deoarece:
    1. „ABRAMBUREALA si HAOSUL” sunt create de insisi eminentele cenusii care ne conduc, de marii manageri (policalificati in toate si nimic), din marea majoritate a institutiilor statului, pe care nu ii recomanda nimic, doar faptul ca sunt unsi si sustinuti in functii pentru a face jocurile de culise si a nu incomoda pe unii altii in aspiratiile pentru functii/interese/beneficii;
    2. Nu poate fi vorba de digitalizare si prioritizarea intereselor cetateanului si a dezvoltarii societatii cand pui in functii persoane care traiesc in trecut, care nu au capacitatea de a se raporta la nevoile, tehnologia si evenimentele din sec.XXI, la vremurile in care traim (facem copii xerox peste copii, risipim tone de hartie pt ca „………noi suntem unul iar voi sunteti multi………” buna justificare!!!!!!);
    3. Hieroglifele fara inteles sunt rezultatul gandirii abstracte, a expertizei/experientei fenomenale a celor care conduc;
    4. NU se doreste ca viata sa-si urmeze cursul firesc, NU se doreste sa evoluam in gandire si fapte, doar sa fim supusi, sa executam fara comentam, sa fim negrii pe plantatie pentru a nu supara STAPANUL!!! Domnilor lideri de partide care numiti in functii, lasati pensionarii sa-si cheltuie pensiile (care sunt mai mari decat salariile celor in functie) si promovati tineri care au nevoie sa-si faca un rost in viata, care au energie si idei raportate la secolul in care traim. Pensionarii care se plictisesc pot PRESTA PRO BONO in folosul comunitatii, daca tin sa-si impartaseasca cunostiintele si experienta acumultata, nu sa cumuleze pensia cu un salariu de 4-5 ori mai mare decat a celor pe spatele carora isi prezinta realizarile!!!!!

  7. Chip făr’ de chip
    frunte de nisip
    glas făr’ de glas
    ce-a mai rămas
    timp a rămas
    timp făr’ de timp
    ce-aș putea să schimb
    unu dintre frați
    pentru un Carpați

    (Pe-asfalt sta un pantof desculț)

  8. Ferească-ne Dumnezeu!! Esti mândru Moldovane de ce ai știut lucra?! De fapt, de mult ai vrut tu să îngropi această instituție, care te mai încurcă câteodată!! Acum ai reușit!!! Felicitări!!! Bineînțeles cu largul concurs și îngăduința oblăduitoare a lui Turc!! Jenibil!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ARIMAR Năsăud: Preiau mașina neînmatriculată și o primești înapoi cu numerele pe ea! Traduceri, asigurări și verificări – rezolvi rapid tot cu ei

Înscrierea unei mașini necesită timp, răbdare și pricepere la a completa actele necesare în fața autorităților....

SUPER OFERTĂ de toamnă: Superb Selection 2.0 TDI DSG, 4×4, 193 CP – în stoc, cu livrare imediată, are acum un Avantaj client de...

SUPER OFERTĂ de toamnă, la Skoda Bistrița - Materom: Superb Selection 2.0 TDI DSG, 4x4, 193 CP – în stoc, cu livrare imediată, are acum un Avantaj client de 6450 Euro!

Stewo Năsăud caută Asistent manager și reglor, Fan Courier angajează curieri din Sângeorz Băi, Aquabis are nevoie de instalatori

Stewo Năsăud are nevoie de un asistent manager și un reglor la mașinile de injecție, iar Aquabis caută instalator în Bistrița. FAN Courier angajează curieri puși pe treabă în Sângeorz Băi și Bistrița! NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Kreativ Metal & Colours și POLIMED Bistrița.