Încurcate sunt căile lui Alah și numai el știe cum se înalță și se coboară un om. Viața e plină de pilde, iar întâmplarea lui Neluțu Bei vine să confirme acest adevăr.
Se afla la București – un fel de Istanbul mai mic – încărcat cu două sacoșe doldora de cârnați, țuică, brânză, miere și alte bunătăți adunate de la comercianții care se trec în register din pașalâcul său de la Bistrița. Misiunea era clară: să le ducă șefilor. Ani de zile asta făcuse, și asta îi devenise fel de a fi.
Dar viața e plină de neprevăzut. Pe drumul spre capitală, ba a mușcat dintr-un cârnat, ba a luat o gură de vin, ba de țuică, iar la Gara de Nord a încheiat festinul cu un burger gras cu slănină și șorici. Cum era de așteptat, l-a apucat o durere de burtă strașnică, a început să transpire și a simțit că nu mai are mult timp. A căutat disperat din priviri o toaletă, un bar, măcar o tufă salvatoare, dar părea prea târziu. Așa că a intrat val-vârtej pe prima ușă deschisă, cu sacoșele în mâini, și a țâșnit spre etajul întâi. S-a rătăcit pe niște culoare și, până la urmă, a găsit refugiu într-un oficiu al funcționarilor, unde a putut să-și rezolve problema în liniște. Acolo s-a rupt.
Ușurat și recunoscător destinului, Neluțu Bei a pornit din nou în căutarea șefilor. Pe hol, s-a întâlnit cu un personaj cunoscut – Bâlbâitul și Șăpălitul, mare șef în partid și prin București. Entuziasmat de ușurarea sa fizică și sufletească, Neluțu l-a îmbrățișat călduros, l-a lăudat și proslăvit, iar omul, văzând sacoșele, l-a invitat imediat în biroul său.
Când bunătățile au fost scoase la vedere, privirea Bâlbâitului și Șăpălitului, șopârlitului s-a îmblânzit, iar vocea i-a devenit mai caldă:
— Tu ești om de capitală, Neluțu-Bei. Lasă bătăliile mici de pe râuri necunoscute și vino pe Dâmbovița. Uite, chiar acum am un post de ministru secretar de stat. Nu e cine știe ce, dar tu știi să dai din mâini, ai fălci puternice și, dacă te ascultă cineva, are impresia că spui ceva. Și asta e esențial în domeniul nostru.
Mulțumindu-i în gând lui Allah pentru noua direcție a destinului său, Neluțu Bei a promis că va mai aduce sacoșe și s-a hotărât să-și închirieze un apartament în capitală de a doua zi.
Când a ieșit pe stradă, a privit mai atent clădirea în care își începuse cariera. Pe o tăbliță galbenă, cu litere negre, scria apăsat: ROMÂNIA – MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Și-a aranjat hainele, și-a relaxat fălcuțele și a zâmbit: „Hm, Ministerul Justiției? Nu e rău. Nu e rău deloc!”
Apoi și-a făcut o postare pe TikTok, cu el și Ministerul Justiției în fundal. A adunat o sumedenie de like-uri, iar de a doua zi și-a început meseria de justițiar.
