10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Notarul Gabriel Groza și-a dat demisia: „Un spectacol al orgoliilor și al democrației sfărâmate în bucăți…”

Notarul Gabriel Broza și-a dat demisia din funcțiile de conducere pe care le deținea în PNL BN: „PNL Bistrița-Năsăud este îmbrăcat în haine de gală, însă subțirimea obrazului a ieșit la iveală. Atunci când a ascuns profesionalismul, meritocrația și notorietatea undeva la limita anonimatului. Am dorit să vorbesc. Nu mi s-a dat posibilitatea. Am urmărit un spectacol al orgoliilor, al promisiunilor către terți și al democrației sfărâmate în bucăți…”, a transmis Gabriel Groza.

Notarul Gabriel Groza s-a retras, dezamăgit, din Biroul Politic Municipal al PNL. Acesta a participat la ședința de alegere a reprezentanților PNL BN pentru funcțiile de senatori și deputați, la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Gabriel Groza a încercat să-și ofere serviciile pentru Senat, însă – conform spuselor sale – nu i s-a permis nici măcar să vorbească. 

Într-o postare pe pagnia sa de socializare, notarul Gabriel Groza își exprimă dezamăgirea față de întregul „spectacol al orgoliilor și al democrației sfărâmate în bucăți” la care a asistat:

Marin Preda spunea în Marele Singuratic: „Să iasă toți lașii afară din partid!”

Bineînțeles, mulți l-au acuzat că este comunist până când s-a ridicat la ceruri. Apoi i-au închinat osanale și l-au numit dizident.

Într-o democrație originală, ticsită și aceasta cu viziuni de totalitarism și traseism politic, nu pleacă lașii. Ei rămân și pleacă oamenii cu demnitate.

Ceea ce trebuie să pună în mişcare acţiunile noastre este demnitatea umană, demnitatea inalienabilă a celor oprimaţi, dar şi demnitatea fiecăruia dintre noi. Ne pierdem demnitatea dacă tolerăm intolerabilul.

M-am înscris în Partidul Național Liberal pentru că, ciudat pentru unii, acesta m-a dorit. Simțeam și simt liberal, am o profesie liberală, cred în principiile partidului exprimate de Brătieni și transpuse în fapte în istoria neamului, însă ceea ce îmi imaginam despre liberali s-a stins. Ca o lumânare lăsată de izbeliște în voia vântului din prezent.

O lumânare stinsă o aprinzi de Paști de la o altă lumânare, și luminezi în noapte drumul spre alți oameni.

Eu n-am putut. Lumânarea speranței s-a stins. Vântul intereselor de partid, a aranjamentelor din culise a bătut zile în șir, iar speranța s-a stins într-un moment în care democrația putea renaște.

Virusul ipocriziei este mai periculos decât pandemia, iar infecția propagată prin oameni mi-a oferit imaginea unui tablou, unui nud pictat de Rubens. Voluptos, dar slab hrănit de conștiință, pentru că primea bani pentru a se dezgoli.

PNL Bistrița-Năsăud este îmbrăcat în haine de gală, însă subțirimea obrazului a ieșit la iveală. Ieri. Atunci când a ascuns profesionalismul, meritocrația și notorietatea undeva la limita anonimatului.

Am dorit să vorbesc. Am vrut să spun prietenilor liberali că era promisiunilor a apus. Că răsăritul umanului din partid implică același soare. Nu mi s-a dat posibilitatea.

Am urmărit un spectacol al orgoliilor, al promisiunilor către terți și al democrației sfărâmate în bucăți.

Mulți mi-au sugerat să nu candidez pentru funcția de senator, pentru că într-un partid nu contează nici profesionalismul, nici meritocrația și nici notorietatea. Am refuzat să cred că liberalii își închid conștiința într-o cușcă unde hrănesc puterea.

M-am înșelat ieri. Doream să vorbesc oamenilor din partid despre oamenii aceia simpli care îmi calcă pragul cabinetului notarial. Poate eu am avut iluzii că în Parlament trebuie trimiși oameni ce se pricep să aplice și să genereze legi. Poate partidul a avut iluzia că voi fi un soldat care respectă orice comandă, dar dincolo de orice confuzie am rămas cu o părere de rău. Mă uit în ochii familiei mele și le spun că am dat greș.

Mă uit spre oamenii din județ care-mi calcă pragul cabinetului și le spun că nu am avut nici ocazia să încerc. Partidul mi-a interzis.

Astăzi mi-am dat demisia din Biroul Politic Municipal al PNL. Am rămas un simplu membru liberal. Dar partidul meu sunteți dumneavoastră! Oamenii. Și nu vă voi trăda niciodată!”, a concluzionat Gabriel Groza.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.