27.5 C
Bistrița
marți, august 4, 2026

Noua Orchestră Transilvană, într-un concert simfonic extraordinar, la Bistrița: „Fête de la musique”. Zilele Constantin Pavel

Bistrița sărbătorește „Fête de la musique” şi Zilele Constantin Pavel la Palatul Culturii, cu un concert simfonic extraordinar – susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu. Solişti: Claudiu Hontilă (vioară) și Luca Toncian (pian).

Concert simfonic extraordinar, duminică, 21 iunie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița. 

Bilete pot fi cumpărate online de AICI sau de la Casa de Bilete.

Program muzical:

  • Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară şi orchestră
  • Piotr I. Ceaikovski – Concertul pentru pian şi orchestră nr.1
  • Franz Schubert – Simfonia nr.8 („Neterminata”)

Organizatori:

  • Primăria Municipiului Bistriţa
  • Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”
  • în parteneriat cu Rotary Bistrița

Cine a fost Constantin Pavel

Înaintea unor tenori celebri ai zilelor noastre, precum Ştefan Pop sau Ovidiu Purcel – la Bistriţa a strălucit, în anii 1900, tenorul Constantin Pavel.

Doctor în ştiinţe juridice şi de stat, animator al vieţii muzicale din oraşele Transilvaniei, prim tenor la operele din Tropau şi Budapesta, membru fondator al Operei Române din Cluj, director general, director de scenă şi concesionar al acestei instituţii clujene, apoi director de scenă la Opera din Bucureşti – Constantin Pavel a servit – timp de peste trei decenii – pe altarul muzicii cu pricepere, devotament şi neobosită putere de muncă.

Constantin Pavel s-a născut pe 21 mai 1884, în Bistriţa-Bârgăului, într-o familie de intelectuali. Tatăl său era notar comunal, iar mama sa era casnică şi amândoi şi-au dorit încă de la început ca fiul lor să facă studii superioare.

După ce Constantin a terminat şcoala primară în Prundul Bârgăului şi liceul la Cluj, l-au înscris la Facultatea de Drept a Universităţii clujene.

După 4 ani de studiu, în 1906, Constantin Pavel şi-a luat licenţa în ştiinţele juridice şi de stat – stabilindu-se apoi ca avocat stagiar, la Bistriţa, după cum consemnează Lucia Vătăşan în Revista „Lucrări de muzicologie”, apărută în 1970 la Cluj.

Se pare însă că profesiunea aleasă de părinţi nu a convenit viitorului tenor care încă din adolescenţă manifestase o sensibilitate deosebită pentru muzică şi pentru artele frumoase.

Constantin Pavel ştia să cânte la pian şi apoi a încercat să cânte şi cu vocea, acompaniindu-se singur, picta în ulei sau acuarelă, făcea modelaj şi pirogravură şi – uimitor pentru un bărbat al începutului de secol XX – avea o mare dexteritate la cusut şi brodat cu fir de mătase şi mărgele…

Aceste multiple vocaţii l-au determinat ca, pe lângă avocatură, Constantin Pavel să depună şi o intensă activitate de interpret vocal, regizor, actor de teatru şi animator al vieţii artistice – în cadrul societăţii Reuniunea Română de muzică şi cântări a oraşului Bistriţa.

Presa vremii a consemnat frecvent concertele şi turneele acestei societăţi dar şi meritele şi talentul lui Pavel. În apariţiile sale de interpret, acestaa a promovat compozițiile lui Ciprian Porumbescu, Iacob Mureşianu sau George Dima, alături de compozitori precum Schumann sau Schubert.

Din fericire pentru cariera sa artistică, de la un moment dat, Constantin Pavel nu s-a mai mulţumit cu avocatura şi activităţile artistice din cadrul unor cercuri de amatori. A revenit la Cluj, unde a început să studieze canto cu profesorul Farkas Odon. A frecventat spectacolele de operă şi a studiat intens la Biblioteca Universităţii volumele de artă şi muzică.

Dar nici climatul muzical şi artistic al Clujului nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor sale, astfel încât Constantin Pavel ajungea în 1911 la Viena, pentru a-şi continua studiile muzicale cu profesorul Robinson. Aici a reuşit, în doar doi ani, să-şi pună la punct un repertoriu format din 12 roluri de prim tenor reuşind, cu acest bagaj muzical să obţină primul său angajament la Stadttheater din Troppau – unul dintre teatrele lirice cele mai apreciate ale Imperiului Austro-Ungar de la acea vreme…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: