2.6 C
Bistrița
marți, ianuarie 27, 2026

”Nu știam că am neamuri care candidează” – motivul invocat de unii din bistrițenii ce au renunțat să mai „lucreze” mâine în secțiile de votare

Alegerile Parlamentare au loc mâine. Peste 600 de bistrițeni vor „lucra” în secțiile de votare. Totuși, până acum, peste 70 au renunțat la funcția de președinte sau locțiitor. „Nu știam că am neamuri care candidează” – e doar unul dintre motivele invocate.

Cetățenii sunt așteptați mâine la vot, pentru a-i alege pe cei din fruntea țării, mai exact senatorii și deputații.

Pentru Alegerile Parlamentare, în Bistrița-Năsăud s-au amenajat 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural. Pe listele permanente sunt înscriși 261.460 de alegători.

Pentru buna desfășurare a votului, în secții vor fi prezenți mâine 626 de bistrițeni- președinți și locțiitori.

Totuși, unii au renunțat, pe ultima sută de metri. Din cei 626 presedinti/loctiitori au fost înlocuiți 74, conform proceselor verbale trimise către Autoritatea Electorală Permanentă.

Motivele sunt diverse, iar unele de-a dreptul ….hilare. Conform reprezentanților BEJ BN, unele dintre motivele invocate au fost:

  • „Nu știam că am rude care candidează” – patru persoane
  • „Sunt bolnav, dar nu pot justifica boala pe care o am”
  • „Motive personale” – fără a da alte detalii – cea mai des folosită scuză
  • „Sunt infectat cu COVID 19”
  • „Sunt în izolare, fiind contact al unei persoane cu Covid 19”
  • „Mă tem să nu mă infectez cu COVID 19”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: