22.3 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

O comună reușește ceva ce Bistrița încă nici nu visează!

”Să fie lumină!”- Și va fi! Comuna Căianu Mic va lumina fiecare colțișor și uliță! Astfel, în cele patru localități componente, noaptea se va transforma…în zi! Bistrița încă nici nu-și permite să viseze așa ceva!

În curând, locuitorii din Căianu Mic, Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric se vor putea plimba liniștiți și noaptea. Asta pentru că se vor monta 760 de lămpi cu led. Fiecare stâlp din cele patru localități va da lumină!

În prezent, avem becuri tot la al doilea sau la al treilea stâlp. Nici nu luminează bine, se și ard. Avem costuri mari cu mentenanța, cu schimbarea becurilor. Se ard bobinele. Facturile la curent sunt enorme” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

Pentru a reduce bătaia de cap cu becurile, dar în mod special cheltuielile cu iluminatul stradal, s-a încercat înlocuirea becurilor normale cu becuri ecologice. Totuși, nici aceasta nu au funcționat după cum își dorea tânărul edil.

Mai mult, administrația locală era obligată, în fiecare noapte, să oprească iluminatul public pentru două ore din cauza supraîncălzirii programatorilor.

Așa că am decis să punel lămpi cu led. 760 de lămpi cu led. Va fi lumină așadar la fiecare stâlp de pe drumul județean, comunal sau străduță din cele patru localități. Eficiența e mult mai mare cu acestea, consumul de energie mult mai mic, scade valoarea facturilor, nu o să mai avem costuri de mentenanță. Vor fi puse cârje noi, sisteme de prindere noi, conecții, etc” a explicat Paul Știr.

Pe străzile principale vor fi amplasate leduri de 45 de wati, iar pe cele secundare, de 30 de wati.

Primarul comunei Căianu Mic crede că până la finele anului va fi finalizat proiectul și astfel în cele patru localități, noaptea se va transforma…în zi.

La Bistrița, noaptea rămâne noapte!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...