27.6 C
Bistrița
vineri, august 14, 2026

O femeie vindea produse expirate destinate protecției plantelor. Firma, fără autorizație în domeniu

Polițiști și inspectori au efectuat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului. A fost identificată o femeie care vindea zeci de produse expirate, într-o firmă neautorizată în domeniu.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu reprezentanți din cadrul Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud au efectuat controale la 12 persoane fizice și juridice în cadrul acțiunii FITOS 2026.

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului.

În Sânmihaiu de Câmpie a fost găsită o femeie care vindea produse expirate. Iar societatea comercială prin intermediul căreia făcea vânzările nu era autorizată în domeniu.

În urma neregulilor constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.

Vizată de comiterea faptei este o femeie de 64 de ani din Sânmihaiu de Câmpie care, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, ar fi expus spre comercializare în incinta unui magazin, cantitățile de 75,51 kilograme, respectiv 145,79 litri produse de protecție a plantelor, ale căror termene de valabilitate a expirat și care au devenit deșeuri.

Totodată în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că societatea nu este autorizată de către Oficiul Fitosanitar Bistrița-Năsăud în vederea desfășurării activităților de comercializare a produselor de protecție a plantelor, iar persoana juridică nu a respectat obligația de a proceda la eliminarea produselor de protecție a plantelor al căror termen de valabilitate a expirat și care au devenit deșeuri” se arată în comunicatul IPJ BN.

În urma acesteo acțiuni, cele peste 75 kg și 145 litri de deșeuri provenite din produse de protecție a plantelor al căror termen de valabilitate a expirat au fost indisponibilizate.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea faptei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.