-8.8 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 17, 2026

O fetiță de grădiniță, salvată de educatoare! Cadrele didactice din Bistrița-Năsăud au învățat primul ajutor!

2.600 de cadre didactice și angajați auxiliari din 98 de unități de învățământ din Bistrița-Năsăud au învățat cum să reacționeze corect în situații critice. Totul în cadrul unui proiect ce a avut ca scop familiarizarea lor cu măsurile de prim ajutor care, aplicate la timp, pot salva vieți.

Căpitanul Cătălin Moldovan – asistent medical și fost formator SMURD, cu peste opt ani de experiență pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD – a inițiat și coordonat un proiect dedicat instruirii cadrelor didactice și a personalului auxiliar din învățământul preuniversitar.

Demersul a avut ca obiectiv familiarizarea personalului din școli, licee, grădinițe și creșe cu măsurile de prim ajutor care, aplicate la timp, pot salva vieți.

Pe parcursul anului școlar 2024-2025, dar cu preponderență în anul 2025, s-a desfășurat un proiect bazat pe un protocol de colaborare între ISU Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Județean, prin care au fost prezentate în aproape toate unitățile de învățământ din județ măsuri de prim ajutor”, a explicat acesta astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

În cadrul sesiunilor, au fost prezentate, atât teoretic, cât și practic, manevrele de resuscitare cardio-pulmonară la adult și copil, tehnicile de dezobstrucție a căilor aeriene pentru toate grupele de vârstă, cu accent pe specificul grădinițelor și creșelor, unde apar cel mai frecvent astfel de urgențe, fiind acordat și un segment dedicat întrebărilor și clarificărilor.

Potrivit inspectorului șef al ISU Bistrița-Năsăud, col. Cristian Bucur, în total au fost instruite 2.600 de cadre didactice și angajați auxiliari, din 98 de unități de învățământ din Bistrița-Năsăud.

Pentru a nu afecta programul educațional al elevilor, sesiunile au fost organizate după finalizarea orelor de curs, ceea ce a permis o participare constantă și atentă din partea personalului didactic.

În luna mai, o fetiță, Antonia, nu s-a mai trezit din somn, la Grădinița ”Trenulețul Veseliei” din Bistrița, însă intervenția rapidă a educatoarele a salvat-o.

„Educatoarea, când a văzut asta, a fugit la directoare și i-a spus, iar aceasta, într-o suflare, a mers la Antonia și i-a acordat primul ajutor. Au sunat la ambulanță și a fost alocat un echipaj SMURD. Mi-au luat fetița și au dus-o la UPU, unde doctorul care a preluat-o a reușit să o trezească”, a precizat atunci mama sa…

”Fetița mea trăiește datorită oamenilor minunați de la grădiniță, SMURD și spital”- scrisoarea de mulțumire a unei mame

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: