Peste 170 de magistrați din toată țara au semnat o listă de susținere în sprijinul judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, care au reclamat public problemele din Justiția Română, precum și al celor care au semnalat aceleași probleme, sub protecția anonimatului, în cadrul reportajului realizat de Recorder – potrivit ziare.com. Printre aceștia se numără și judecătoarea Iuliana Floarea Mitrofan de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Aproape 180 de magistrați se solidarizează, într-un mesaj public, cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu.
„Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.
Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială.
Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului”, se explică în documentul postat pe rețelele de socializare de Sorina Marinaș, judecătoare la Curtea de Apel din Craiova.
Pe lista celor care au semnat acest mesaj se află și judecătoarea Iuliana Floarea Mitrofan de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Lista completă o puteți găsi AICI.
Documentarul Recorder este o investigație despre starea justiției din țara noastră, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu politicienii”.













