25.6 C
Bistrița
vineri, iunie 19, 2026

O tânără graphic designer din Bistrița, implicată în tragicul accident de la Iclod, are nevoie de sânge. Cum o puteți ajuta:

O tânără de 30 de ani din Bistrița, implicată într-un grav accident rutier petrecut în Iclod (județul Cluj), are nevoie de ajutorul nostru! Aceasta este în comă într-o clinică clujeană și are nevoie urgentă de sânge.

Mirela Frișan, o tânără de 30 de ani din Bistrița se zbate să trăiască, pe un pat de spital dintr-o clinică clujeană. Potrivit apropiaților, aceasta este în comă, la terapie intensivă și are nevoie urgentă de sânge.

„Dacă puteți dona sânge, vă rog să donați pentru Mirela Frișan, o fostă colegă de liceu, a avut accident de mașină și e în comă, la terapie intensivă, ATI Chirurgie 1, pe Clinicilor, în Cluj. Centrul de donare din Cluj-Napoca e pe Nicolae Bălcescu 18 (orar luni-joi 07:30 -13:30, v – 07:30 – 17). Nu contează grupa de sânge. Donarea se poate face și în Bistrița, dar să specificați numele Mirela Frișan”, a postat pe Facebook una dintre prietenele bistrițencei.

Mirela Frișan are 30 de ani, locuiește în Cluj-Napoca și muncește ca și graphic designer. Aceasta a absolvit Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița și mai apoi Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Tânăra a fost implicată într-un tragic accident de circulație, petrecut în urmă cu câteva zile în localitatea Iclod (județul Cluj). Șoferul autoturismului în care aceasta se afla a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și mai apoi în afara părții carosabile, unde s-a izbit cu putere de un stâlp de electricitate. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Foto: Facebook

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: