15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

OAMENI din Bistrița-Năsăud: Polițistul Simion Beșa și-a convins colegii să scoată din buzunar mii de lei, pentru un copil

Agentul șef principal Simion Beșa este polițist din 2001: A văzut multe, a trecut prin multe, la cei 43 de ani ai săi – dar recunoaște că nimic nu-l afectează mai tare decât suferința copiilor bolnavi. Și că nimic nu-l impresionează mai tare decât încăpățânarea părinților care „mută munții din loc” pentru copiii lor bolnavi. Simion Beșa și-a convins colegii polițiști să scoată din buzunar mii de lei, pentru operația unui copil din Susenii Bârgăului.

Agentul șef principal Simion Beșa este polițist din 2001. Este fost sportiv de performanță, activând pentru aproape 20 de ani în cadrul Asociației Dinamo București. Specialitatea și pasiunea lui a fost și va rămâne schi fond biatlon. A obținut rezultate bune și foarte bune la toate competițiile sportive la care a participat.

Simion Beșa s-a născut în Susenii Bârgăului, este familist convins și tată a doi copii de 11 și 4 ani. Cunoaște foarte bine comunitatea și nevoile oamenilor din zonă și, nu în ultimul rând, iubește meseria de polițist. 

A fost inițial repartizat la I.P.J. Brașov, dar în 2009 s-a întors acasă, pe valea Bârgăului.

O vreme a lucrat la Postul de Poliție Tiha Bârgăului, după care a ajuns în Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, unde își desfășoară și astăzi activitatea.

Este cunoscut în zonă drept un polițist care oferă sprijin necondiționat și se implică ori de câte ori află că un copil are nevoie de ajutor. 

Fiind polițist la Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului – Simion Beșa admite că a întâlnit oameni în cele mai dificile situații.

Dar recunoaște, cu emoție în glas, că nimic nu-l afectează mai tare ca suferința copiilor bolnavi și că nimic nu-l impresionează mai tare ca determinarea și încăpățânarea părinților care „mută munții din loc” pentru copiii lor bolnavi.

Și înțelege astfel de situații – tocmai pentru că este unul dintre părinții ai cărui copil s-a născut prematur.

Din 2016, împreună cu prietenii și colegii săi, Simion Beșa sprijină financiar constant două fetițe care și-au pierdut ambii părinți într-un tragic accident rutier. 

Tot astfel, l-a întâlnit și pe mezinul familiei Axente – Leonuț Marius, un băiețel de 11 ani.

Despre Leonuț Marius, Bistrițeanul.ro a scris în martie 2020: 

FOTO/VIDEO: Leonuț are șansă la o viață mai bună! Iar TU poți face lucrul acesta posibil!

Din cauza unor complicații apărute la naștere, copilul are probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu tetrapareză mixtă și multe altele.

Simion Beșa i-a întâlnit familia greu-încercată de probleme și, pentru că nu poate trece nepăsător pe lângă problemele semenilor, s-a oprit să dea o mână de ajutor.

Și-a implicat colegii și prietenii și astfel, în toamna anului trecut, au adunat 1800 de lei pe care i-au dăruit din suflet pentru tratamentul permanent al copilului.

Familia a găsit în Spania speranța că băiețelul va putea merge: Leonuț este așteptat la o operație care costă aproximativ 5500 de euro.

Polițiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, alături de alți colegi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și oameni care i-au aflat povestea au continuat binele început de polițistul Simion Beșa.

Așa se face că ieri, Simion Beșa i-a dus copilașului încă 3500 de lei, ajutor pentru operație. Leonuț Marius l-a întâmpinat cu același zâmbet frumos și bucurie sinceră:

Dacă doriți să vă implicați și voi și să-l sprijiniți pe Leonuț Marius Axente – o puteți face donând în contul deschis pe numele mamei sale – Mariana Axente (0754.792.370):

Banca Transilvania

COD SWIFT: BTRLRO22

RON: RO76BTRLRONCRT0207801001

EUR: RO26BTRLEURCRT0207801001

USD: RO30BTRLUSDCRT0207801001

 

Sursa @ Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.