12.3 C
Bistrița
marți, aprilie 16, 2024

Scandalul cu off-roadiștii străini care s-au dat cu mașinile în pădurile din județ, departe de finalizare. Romsilva îi acuză că folosesc abuziv sigla

Scandalul cu off-roadiștii străini care au organizat un eveniment în pădurile din mai multe județe din țară este departe de finalizare. După ce s-au depus mai multe sesizări și plângeri la poliție și de o parte și de alta, acum a venit rândul Romsilvei să reacționeze. Instituția susține că organizatorul competiției la care au participat străinii a folosit abuziv sigla Romsilva și că a intrat fără drept în pădurile administrate de instituție.

În perioada 12-21 mai, în pădurile din mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud, se desfășoară SuperKarpata Trophy. Evenimentul este dedicat off-roadului. La acesta ar fi participat peste 50 de concurenți din mai multe țări. Cei mai mulți ar fi austrieci.

Grupul a putut fi văzut zilele trecute la Lac Sigmir, unde ar fi poposit pentru o noapte. De aici, grupul a mers spre Maramureș, unde ar fi fost oprit de reprezentanții Romsilva și ai Poliției. Motivul? Ar fi încercat să intre în zonele protejate. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO/VIDEO: Maramureșenii s-au mobilizat și au sunat la 112. Austriecii amatori de off-road, ”săltați” de poliție și jandarmi

Cât timp grupul s-a aflat la Sigmir s-au făcut mai multe sesizări, iar poliția i-a luat la puricat. Se pare că reprezentanți ai Federației Naționale de Automobilism ar fi blocat drumul de la lac Sigmir, mai bine de o oră. Fapt care i-a împiedicat atât pe off-roadiști să părăsească zona, cât și pe clienții și personalul localului.

Surse Bistrițeanul.ro spun că acest incident s-ar fi lăsat cu plângeri la poliție. De asemenea, Federația Națională de Automobilism a trimis o sesizare Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Aici se precizează că competiția sportivă SuperKarpata Trophy s-ar desfășura ilegal, întrucât nu are autorizație din partea entității. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Federația Română de Automobilism acuză grupul de amatori de off-road din Austria că încalcă legea

Scandalul este departe de finalizare. Printre cei care reacționează se numără și Romsilva, care acuză organizatorii competiției că i-au folosit sigla fără drept.

„Organizatorul evenimentului SuperKarpata Trophy folosește, în mod abuziv, sigla Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, inducând în mod înșelător participanților și publicului o implicare a Romsilva în organizarea acestei competiții.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu este implicată în niciun fel în organizarea acestui eveniment. Nu a fost informată în prealabil și nici nu a aprobat desfășurarea SuperKarpata Trophy în fondul forestier proprietatea publică a statului, pe care îl administrează.

Silvicultorii, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, au împiedicat accesul participanților la SuperKarpata Trophy în fondul forestier și în ariile naturale protejate administrate de Regia Națională a Pădurilor –Romsilva.

Precizăm că înainte de debutul evenimentului din acest an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a notificat organizatorii Muller – Hartburg Dienstleistungsgesellschaft mbH, că nu le este permisă folosirea siglei instituției noastre și nu le este permis accesul în fondul forestier administrat de Romsilva”, precizează Romsilva în comunicatul de presă.

Instituția mai spune că a avut un protocol de colaborare cu organizatorii SuperKarpata Trophy încheiat în 2016, care prevedea posibilitatea folosirii unor drumuri forestiere administrate de Romsilva, în anumite condiții și cu respectarea legislației.

Protocolul ar fi fost încălcat în mod repetat de către asociație, fiind în acest moment în proces de denunțare.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Austriecii stiu ca in aceasta tara nu prea sunt stapani si isi permit cu lejeritate ceea ce in Austria ar fi un picior in cur si amenzi de zeci de mii de euro.
    Ei aleg aceasta tara unde cofratii lor secatuiesc padurile si resursele.
    Poftiti la noi stimati IMPERIALI ca aveti voie la multe !

  2. Dacă era un eveniment privat finanțat doar din taxele de participare, fără arbitri, ce treaba are Federația de Automobilism aici?

  3. Bgetzii de ei… mie-mi si vine sa plang de mila lor… ! Ce credeti… ca astia fac asa ceva la ei acasa ?! Prosti si fraieri sa le permita asa ceva, numai aici la noi gasesc si unde niste ” smecheri ” organizeaza si fac bani pe seama mediului, apelor si padurilor , fara sa-i ia nimeni la ” plezeneala „… ! Maaa… Romania asta chiar… este doar de batjocura strainilor ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.