26.7 C
Bistrița
sâmbătă, august 29, 2026

Olimpiada Inocenților, în 10 mai, la Bistrița!

Olimpiada Inocenților, ajunsă la ediția a XII-a – eveniment dedicat copiilor cu dizabilități de pe raza județului Bistrița Năsăud – se desfășoară și în acest an, în orașul nostru, anunță Fundația Inocenți Bistrița.

Devenită deja o tradiție a Inocenților, Olimpiada va cuprinde o înlănțuire de momente emoționante în care copilăria, bucuria și egalitatea de șanse se prind într-o „horă” a prieteniei.

Ne bucurăm să avem ca parteneri, și de această dată, Primăria Municipiului Bistrița, unitățile de învățământ special de pe raza județului Bistrița Năsăud, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița, British School of Bucharest, Asociația Impact, Tineri pentru Comunitate, Interact, însă, cu siguranță, ni se vor alătura și alte organizații și companii locale. De asemenea, mulțumim pentru sprijin Allianz-Tiriac Asigurări SA – Sucursala Bistrița Năsăud RP.

Activitățile din ziua Olimpiadei Inocenților, 10 Mai 2018, se vor desfășura în piațeta din fața Palatului de Cultură Bistrița și zona parcului municipal. În caz de vreme nefavorabilă, locația evenimentului va fi Sala de Sport „Dorin Morutan” a Liceului cu Program Sportiv Bistrița (intrarea se va face din str. Grănicerilor).

Agenda Olimpiadei Inocenților

  • 10 Mai 2018, orele 13:30 – 18:00, Piațeta din fața Centrului Cultural Municipal Bistrița:
  • Probe sportive (baschet, tenis de masă, fotbal, jocuri, atletism);
  • Probe artistice (dans, cântece, poezii, pictură, desen);
  • Activități complementare (face painting etc).

Facem precizarea că la acest eveniment sunt așteptați să participe în jur de 400 de copii cu dizabilități și 200 de voluntari care îi vor însoți în lumea jocului și a distracției, toate activitățile fiind adaptate nevoilor copiilor. Vă așteptăm joi, 10 Mai, să celebrăm împreună copilăria într-un mod special…!”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: