Mi-e tot mai greu să stau online. Nu mă șochează că oamenii pot fi păcăliți. Asta s-a întâmplat mereu, sub o formă sau alta. Ce mă șochează e răutatea pură care a devenit norma. O răutate care transpiră pe tot internetul, care înghite conversațiile și otrăvește tot ce atinge. Nu e doar prostie. Aș putea suporta prostia. Nu toți suntem inteligenți, nu toți avem acces la aceleași informații, nu toți avem timpul sau dorința de a ne pune la îndoială convingerile. Dar ce scuză are cruzimea? Ce scuză are nevoia de a umili, de a batjocori, de a distruge?
Văd în jur tot mai mulți oameni care nu mai trăiesc pentru ei, ci pentru a urî pe alții. Oameni care și-au transformat disprețul în identitate, ura în misiune, nevoia de superioritate în combustibil zilnic. E o furie care crește și care se justifică singură: – trebuie să-i distrugem pe ceilalți pentru că noi avem dreptate.
Am obosit să văd cum oamenii se dezumanizează, cum răutatea gratuită a devenit o monedă de schimb a interacțiunilor zilnice. Am obosit de ironii aruncate fără gândire, de judecăți tăioase ascunse sub pretextul „adevărului”, de războaie nesfârșite între „noi” și „ei”. Am obosit de un internet unde fiecare cuvânt poate deveni o piatră și de școli unde copiii învață să-și ascundă vulnerabilitățile ca să nu fie zdrobiți.
Societatea românească se polarizează în toate direcțiile. Politică, educație, stil de viață, religie, sănătate. Alegi să crezi ceva? Ești împotriva celor care cred altceva. Nu există spațiu pentru nuanțe, pentru înțelegere, pentru acceptarea diferenței. Există doar tabere, iar în mijlocul lor – un abis tot mai adânc.
Aș spune STOP.
Dar să spui „stop” nu e suficient. Trebuie să începem să reparăm. Și asta începe în locurile mici, acolo unde fiecare dintre noi poate alege diferit:
Aleg să nu răspund cu dispreț, chiar dacă sunt provocat.
Aleg să ascult înainte să condamn.
Aleg să nu-mi vărs frustrările pe cei care nu au nicio vină.
Aleg să construiesc, nu să dărâm.
E greu? Da. Uneori pare că lupți cu un uragan. Însă eu nu vreau să trăiesc așa. Și dacă ai obosit și tu, hai să ne oprim împreună. Hai să ne ridicăm împotriva răutății nu cu furie, ci cu puterea de a fi altfel.
