9.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

OPINII: Stelian Dolha, micul dictator! Cum a decis prefectul carantinarea Bistriței, fără votul Comitetului care ar trebui să ia decizii județene în pandemie!

Municipiul Bistrița a intrat în carantină începând din 19 noiembrie, data la care ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, a fost publicat în Monitorul Oficial.

La această decizie s-a ajuns în urma unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, structură care conduce toate acțiunile legate în această perioadă.

Pe hârtie, fiindcă în realitate toate deciziile le ia prefectul Stelian Dolha.

Concret, Comitetul județean pentru Situații de Urgență este format din 37 de membri,  doi vicepreședinți, și este condus de prefect. Deciziile ar trebui să se ia prin vot, în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1491/09.09.2004.

La articolul 10 din acest act scrie că ”ședinţele comitetelor pentru situaţii de urgenţă se desfășoară în prezenţa majorităţii membrilor sau a înlocuitorilor desemnaţi. De asemenea, hotărârile comitetelor pentru situaţii de urgenţă se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor prezenţi”

S-a respectat această lege în ce privește decizia de carantinare a Bistriței?

Într-o emisiune online la BEX TV, prefectul Stelian Dolha recunoaște în 16 noiembrie că ședința în care s-a propus carantinarea s-a desfășurat ”în formă restrânsă” fără să ne explice ce înseamnă asta și dacă au fost prezenți majoritatea membrilor. Înclinăm să credem că nu, de vreme ce nu există niciun proces verbal al acelei ședințe, în care să apară situația votului.

Mai mult, tot în acea emisiune Dolha spune că reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și ISU s-au opus acestei măsuri. Sursele noastre din interiorul acestui comitet susțin că există mulți membri nemulțumiți că nu au fost convocați la ședință și nici măcar nu au fost consultați.

Deși e mica probabilitatea să se fi întrunit în fapt acea comisie și cu atât mai puțin să se fi votat cu două treimi în favoarea carantinării, totuși hotărârea Comitetului apare a doua zi, în 17.11, după un comunicat de presă din seara zilei de 16.

Ce l-a determinat pe prefectul Dolha să sară peste părerile membrilor comisiei? Cumva recunoaște tot el, tot în acea emisiune. ”L-am sunat pe premierul Orban și mi-a spus că hotărârea trebuie luată”

Cerând o analiză Direcției de Sănătate Publică, pe baza căreia s-a primit un aviz de la Institutul Național de Sănătate Publică, prefectul întocmește și semnează hotărârea prin care propune instituirea carantinei, numai că acolo trece data de 17 ca fiind cea în care s-a ținut ședința Comitetului, nu 16, așa cum anunța în emisiune.

Cu alte cuvinte, prefectul Stelian Dolha a fost principalul factor care a decis carantinarea. Însă nu în mod democratic și legal, ci mai mult discreționar, dictatorial, sărind peste membrii Comitetului, toți specialiști în domeniile lor de activitate.

Și atunci ce rost mai are acest comitet, care oricum pe site-ul prefecturii apare în formă expirată, condus de ex prefectul Ovidiu Frenț.

Dacă deciziile se iau la telefon cu premierul, ce rost mai are o astfel de structură, care nu face altceva decât mimează o formă democratică prin care se conduce un județ pe vreme de pandemie.

Adrian Linca – SportulBistritean.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.